Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Ilie Viorel a scăpat momentan de dosarul penal făcut de DNA. Foștii săi colaboratori care nu au beneficiat de imunitate și-au primit condamnările. LumeaPolitica.ro vă prezintă în premieră femeia care l-a determinat pe politician să comită infracțiuni.

Acuzat ca Dragnea pentru două angajări

Ilie Viorel este acuzat că a dorit cu orice preț să angajeze două persoane la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul. Pentru a duce la capăt dezideratul a obligat membrii comisiei de concurs să-i dea subiectele. El și-a pus șefa de cabinet să se ocupe de toată afacerea, dar a intervenit atunci când lucrurile se împotmoleau.

Un fost consilier și o domnișoară trebuiau angajați la minister și pentru rezolvarea problemei s-au făcut toate demersurile.

Salvat de imunitate

În august 2017 procurorul șef al DNA a transmis procurorului general referatul cauzei pentru sesizarea Senatului. Șeful parchetului a formulat cererea de urmărire penală față de Ilie Viorel, senator și ministrul pentru relația cu Parlamentul. Acuzațiile erau de instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității.

Senatorii au decis în octombrie 2017 să voteze împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale împotriva ministrului. 37 de colegi ai lui Ilie Viorel au votat pentru urmărirea penală, 77 au votat împotrivă. Astfel, ministrul poate să se bucure de liniște până la expirarea mandatului de senator.

Până atunci, protejat de colegii parlamentari și de șeful său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Viorel continuă să fie ministru.

Lotul „Ilie Viorel” deja condamnat

În timp ce politicianul se ocupă în continuare de treburile ministerului, complicii săi au primit deja sentințele. Elena Felicia Pop, fosta sa șefă de cabinet și Mihai Cornel Zaharia, fost angajat al ministerului și-au aflat pedepsele. Cei doi au primit câte doi ani de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru doi ani de zile.

Decizia a fost dată de Tribunalul București la pe 25 octombrie 2018. Ea a fost atacată la Curtea de Apel de către DNA care a considerat că judecătorii au fost îngăduitori. Pe 29 martie 2019 magistrații CAB au decis ca sentința să fie definitivă. Un al treilea inculpat din dosar a încheiat acord de recunoaștere cu procurorii.

Faptele ministrului în dosarul complicilor

Ilie Viorel apare des în referatele de urmărire penală ale foștilor săi colaboratori. Unele dintre acestea sunt înregistrate ambiental.

„Din discuția purtată în mediul ambiental, a rezultat că Filip Valentin și-a manifestat neliniștea față de solicitarea de punere la dispoziție a subiectelor, motiv pentru care Pop Felicia Elena l-a introdus pe acesta în cabinetul ministrului Ilie Viorel pentru ca acesta din urmă să-I confirme faptul că solicitarea subiectelor vine din partea sa” se arată în referatul DNA.

Într-una dintre aceste convorbiri înregistrate ministrul recunoaște că nu ar avea atribuții să se bage peste comisie. „Deci, un conducător de instituție e bine să steam ai departe de lucrurile astea” spunea Ilie Viorel într-o înregistrare.

Un martor în dosar susține că iritat de faptul că nu primește subiectele pentru concurs, ministrul le-a spus membrilor comisiei că urmează să-I pună să le redacteze la el în birou. Situația reiese din decizia penală 433/A din dosarul nr. 48753/3/2017 judecat de magistrații de la Curtea de Apel București.

Ministrul dorea să-și angajeze consăteanul

Unul dintre posturile pentru care Ilie Viorel dorea subiectele de examen era pentru un anume Alin Apostu. Acesta era consilierul său pesonal. „… este din localitatea Moinești de unde este și ministrul Ilie Viorel, fiind, conform declarațiilor martorilor și inculpatului Zaharia Mihai Cornel, o persoană foarte apropiată de acesta” au reținut judecătorii.

Pentru că Apostu nu îndeplinea condițiile de vechime, Ilie Viorel a schimbat condițiile de încadrare ale postului. În dosarul celor doi complici ai ministrului există numeroase declarații date de funcționari asupra cărora s-au făcut presiuni.

Domnișoara dorită de ministru

Iulia Geodorescu

Cea de-a doua persoană pentru care Ilie Viorel a făcut tot ce i-a stat în putință să ia concursul se numește Iulia Teodorescu. Ea a avut calitatea de martor în dosarul deja închis. Conform datelor strânse de DNA fata s-a întâlnit pe holurile parlamentului cu Ilie Viorel, iar cei doi au decis să lucreze împreună. Un fel de dragoste la prima vedere, varianta funcționărească. Întâlnirea a avut loc în iunie 2017.

„Cu această ocazie, Ilie Viorel a întrebat-o pe Teodorescu Iulia dacă și-a păstrat în continuare vechiul loc de muncă (…) după care a întrebat-o dacă dorește să lucreze la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul” se arată în referatul DNA. Iulia Teodorescu lucra la acel moment la Secretariatul General al Guvernului.

Iulia o să fie vedetă în dosarul ministrului

Secretariatul General al Guvernului

În rechizitoriul celor doi angajați ai MRP, Iulia Teodorescu este martor marginal. Din datele care apar în acest dosar ea pare să fie vedetă în dosarul pe care procurorii îl vor face după expirarea imunității lui Ilie Viorel.

Din declarația martorului Teodorescu Iulia a reieșit că după două săptămâni a avut loc o nouă discuție cu ministrul Ilie Viorel. Ea a fost chemată în biroul acestuia. La un moment dat la discuție a participat și inculpata Pop Felicia Elena, director de cabinet al ministrului. Cu această ocazie, martorul Teodorescu Iulia a aflat de la Ilie Viorel și de la Pop Felicia că în cadrul MRP urmează a se organiza un concurs, sugerându-i-se de ambele persoane că respectivul concurs va fi un succes și că nu ar trebui să-și facă griji cu privire la promovarea lui.Se arată în documentul întocmit de procurori.

Frumoasa Iulia îl „îngroapă” definitiv pe Ilie Viorel în momentul în care declară că a înțeles de la acesta că i se vor da subiectele sau că va știi ce anume va avea de făcut la concurs pentru a-l promova.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *