Tiriac Ion
Anchete

Ion Tiriac poate să fie victimă colaterală în scandalul Kovesi – Ghiță. Află cine e personajul cheie al afacerii

Factura buclucașă care a dus la deschiderea unui dosar penal pe numele fostei șefe de la DNA este pe cale să producă noi victime. Ion Tiriac ar putea
să aibă probleme uriașe în cadrul acestui ciclon judiciar care pentru fostul tenismen are varianta lose-lose.
Koveși vinovată = Țiriac a făcut evaziune fiscală
Dacă Sebastian Ghiță spune adevărul atunci Ion Țiriac Air SRL, firma afaceristului poate să fie inculpată pentru evaziune fiscală pentru că a emis o factură fictivă. În anunțul publicat de Ministerul Administrației și Internelor pentru achiziționarea serviciilor de închiriere aeronavă se specifică faptul că pe data de 14 aprilie 2011 prin contractul cu numărul 1388511 s-au achiziționat „servicii de transport aerian: transporturi de pasageri si de marfa, cu exceptia transportului de corespondenta. Locul principal de prestare: Bucuresti-Jakarta si retur”.
În acest fel, anunțul Ministerului Administrației și Internelor închide posibilitatea ca statul să fi plătit cursa tur, iar Ghiță, la cererea lui Kovesi să fi achitat returul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Practic, dacă Ion Țiriac sau administratorii companiei susțin varianta lui Sebastian Ghiță acest lucru implică o recunoaștere a evaziunii fiscale făcută la momentul la care societatea comercială Ion Țiriac Air SRL a emis o factură fictivă la cererea acestuia din urmă.
Probleme pentru Țiriac și dacă neagă mita
Firma magnatului poate avea probleme și dacă susține că nu a primit bani de la Ghiță pentru aceiași cursă aeriană pentru care primise bani de la Ministerul Administrației și Internelor. Acest lucru se poate întâmpla pentru că managerii de la Ion Țiriac Air trebuie să indice cu exactitate care este cursa aeriană efectuată pentru care au tăiat factură către firma indicată de Sebastian Ghiță.
În mod normal audierea responsabililor de la firma de transport aerian poate să aducă lumină în acest caz. Dacă susțin varianta lui Ghiță admit evaziunea fiscală. Dacă susțin varianta lui Kovesi trebuie să demonstreze prestarea serviciilor pentru care au primit bani de la Ghiță.
Administrator concediat după operațiunea „Popa”
La momentul la care MAI contracta serviciile de la Ion Țiriac Air SRL, administratorul societății era pilotul Cătălin Bogdan Milea. Acesta fusese numit în funcție la data de 02 noiembrie 2009 în cazul unei întâlniri „ad-hoc” a asociaților (Ion Alexandru Țiriac reprezentat de Mândrilă Nicolai – 0,189% și offshore-ul Țiriac Air Service LTD prin mandatarul Petru Ion Văduva – 99,81%).

Bogdan Catalin Milea
Ion Tiriac Air SRL

În ședința respectivă s-a decis transformarea firmei din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată. Nicolai Mândrilă, Stelian Laurențiu Drăganși Sorin Corneliu Enache și-au pierdut calitatea de membrii în consiliul de supraveghere. Anișoara Tucra și Victor Ivan și-au pierdut la aceiași dată calitatea de membrii ai directoratului.
În aprilie 2011 Ion Țiriac Air SRL semnează contractul cu MAI, iar după mai puțin de un an Cătălin Bogdan Milea este concediat. Prin Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților din 07 februarie 2012 administratorul firmei este revocat. La acel moment Milea administrat societatea prin intermediul propriei firme Aviation Consulting & Services SRL.
Cine face lumină în afacerea „mită la Kovesi”
Cătălin Bogdan Milea este personajul cheie al afacerii Kovesi. Audierea sa este iminentă deoarece în calitate de administrator s-a ocupat atât de contractul cu Ministerul de Interne cât și de factura lui Ghiță. De asemenea,faptul că a fost îndepărtat din fruntea Ion Țiriac Air la scurt timp de la cursa de repatriere a lui Nicolae Popa ar putea arăta că nu are nicio datorie față de Ion Țiriac și o să spună tot adevărul.
Cătălin Bogdan Milea este aviator și în timp ce administra Ion Țiriac Air pilota și avioanele companiei. Numele său a intrat pentru prima dată în atenția presei în 2009.
Pe 16 ianuarie 2009, Aeronava Galaxy Gulfstream 200 aparţinând companiei Ţiriac Air efectua o cursă privată pe ruta Otopeni-Oradea. La bord se afla Ion Ion Ţiriac, fiul magnatului Ion Ţiriac, omul de afaceri Elan Swartzenberg, plus alţi 8 prieteni ai acestora, toţi participanţi la tradiţionala vânătoare de mistreţi de la Balc.
Comandantul avionului, Cătălin Bogdan Milea, şi copilotul Ioan Robert Zomoniţă trebuia să aducă avionul la sol la ora 15.15. Au ratat, însă, aterizarea. Aparatul a ieşit în decor, a rupt gardul ce împrejmuia Aeroportul şi s-a oprit la 420 de metri de capătul pistei, peste un canal colector din apropiere, adânc de 1,5 metri şi lat de 5.” suna știrea seacă prezentată de ziariștii de la eBihoreanul.ro.
La trei ani de la incident comisia de anchetă a stabilit faptul că Milea și copilotul au fost exonerați de vreo culpă penală. Valorarea totală a prejudiciului din accident a fost de 14 milioane de euro pe care Țiriac Asigurări i-a plătit către Ion Țiriac Air.

2 comments

Senazațional: Țiriac riscă inculparea pentru evaziune fiscală în dosarul ”Kovesi” 18 februarie 2019 at 12:42

[…] Dacă Sebastian Ghiță spune adevărul, atunci Ion Țiriac Air SRL, firma afaceristului Ion Țiriac poate să fie inculpată pentru evaziune fiscală pentru că a emis o factură fictivă, observă LumeaPolitica.ro. […]

Reply
Lovitură devastatoare pentru Ion Țiriac! Cum poate fi îngropat de dosarul Kovesi - Bugetul.ro 18 februarie 2019 at 17:30

[…] În acest fel, anunțul Ministerului Administrației și Internelor închide posibilitatea ca statul să fi plătit cursa tur, iar Ghiță, la cererea lui Kovesi să fi achitat returul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Practic, dacă Ion Țiriac sau administratorii companiei susțin varianta lui Sebastian Ghiță acest lucru implică o recunoaștere a evaziunii fiscale făcută la momentul la care societatea comercială Ion Țiriac Air SRL a emis o factură fictivă la cererea acestuia din urmă, scrie lumeapolitică.ro. […]

Reply

Leave a Comment