Uniunea Salvați România
Bogdan Pirtoaca

Bogdan Sergiu Pîrtoacă este un politician care a apărut prima dată într-o funcție publică în anul 2009 când a fost angajat ca și consilier asistent la DGASPC Sector 1. La acea dată, în afară de faptul că era

membru al Consiliului Psihologilor din România, Pîrtoacă nu părea să facă nimic spectaculos.
El s-a păstrat „sub radar” până în anul 2016 când a reapărut din postura de candidat al Uniunii Salvați Bucureștiul a lui Nicușor Dan.
Fără terenuri sau case, cu un Opel Corsa vechi de 9 ani și cu datorii de peste 10.000 de euro la bănci Bogdan Sergiu Pîrtoacă a intrat pe listele USB din postura de angajat al aceluiași DGASPC Sector 1 de unde încasa în 2016 suma de 4000 de lei anual. El a mai luat aproape 20.000 de lei de la Fiatest SRL, o firmă care se ocupă cu managementul calității și cursuri de conversie profesională. Firma a beneficiat de o serie de finanțări europene. Între 2007 și 2015 a oferit lucrări de 550.000 de euro prin sistemul SEAP.
Bogdan Sergiu Pîrtoacă a declarat, în momentul în care și-a depus candidatura pentru un post de consilier local în Sectorul 5, venituri de aproximativ 24.000 de lei și de la Fundația Echosoc, un ONG care a derulat mai multe proiecte cu finanțări din partea lui George Soros (Fundația Soros, Fundația pentru o Societate Deschisă, etc). Bogdan Sergiu Pîrtoacă își rotunjea veniturile și cu 44.000 de lei pe care îi încasa de la propriul cabinet de psihologie.
După intrarea în Consiliul Local al Sectorului 5, Pîrtoacă s-a regăsit și pe locul 18 (ne-eligibil) al listei de candidați ai Uniunii Salvați România pentru Camera Deputaților. Tot după intrarea lui Sergiu Bogdan Pîrtoacă în politică, FiaTest SRL de la care el încasase bani înainte de accederea în CLS5, a semnat un contract cu Primăria Capitalei.
FiaTest este deținută de Ion Hohan, vice-președintele Camerei de Comerț și Industrie București și vice-președinte al UGIR 1903.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *