Rareș Bogdan: „70% din conducerea PNL îl susține pe Florin Cîțu”.USR PLUS: Orice discuție în coaliție începe de la demisia premierului
Rareș Bogdan: „70% din conducerea PNL îl susține pe Florin Cîțu”.USR PLUS: Orice discuție în coaliție începe de la demisia premierului

Prim-vicepreședinții PNL, Rareș Bogdan și Gheorge Flutur, au declarat joi, după ședința BEX în care liberalii au votat propunerea Nicolae Ciucă -premier, că „este cea mai bună soluție”, nominalizarea sa venind chiar din partea președintelui PNL Florin Cîțu.

„Noaptea întotdeauna este un sfetnic bun. A fost o discuție absolut firească, cu toate opțiunile pe masă. Florin Cîțu a spus ieri că orice membru al PNL poate fi premier. Am convenit împreună că Nicolae Ciucă e cea mai bună soluție. Din multiple motive, ce țin de cunoaștearea arhitecturii statului român, de situația pandemică, de parteneriatele statului român și de asemenea de capacitatea sa managerială”, a declarat Rareș Bogdan.

„Propunerea Nicolae Ciucă a venit azi de la Florin Cîțu. (…) E capacitatea partidului de a înțelege că este mai importantă țara decât un om. Trebuie observată inclusiv la președintele Florin Cîțu această atitudine pragmatică și sinceră de a propune o soluție pentru a merge mai departe”, a explicat și Gheorghe Flutur.

Înterbat dacă Florin Cîțu a pierdut după desemnarea lui Nicolae Ciucă, mai ales că negocierile cu PSD vor fi conduse de cel din urmă, Rareș Bogdan a declarat:

„Florin Cîțu în niciun caz nu a pierdut, e în continuare președintele partidului, suntem în spatele său. Florin Cîțu e la fel de puternic ca până acum”.

„Noi suntem prim-vicepreședinții PNL și suntem garanții stabilității”, a completat și Gheorghe Flutur. „Sunt convins ca va fi premierul coaliției săptămâna viitoare”, a mai precizat liberalul Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan: În momente cheie pentru țară ne punem la aceeași masă pentru România

Rareș Bogdan a spus despre negocierile cu PSD că sunt diferențe majore între cele două partide, dar că „în momente cheie pentru țară ne punem la aceeași masă pentru România”.

„Cele două mari partide sunt partide care au filozofii, ideologii, doctrine complet diferite, dar în momente cheie pentru țară ne punem la aceeași masă pentru România”, a spus Rareș Bogdan.

Guvernul Ciucă va fi votat săptămâna viitoare, joi, 25 noiembrie, susțin surse politice. Nicolae Ciucă este acceptat și de PSD. Zilele următoarele, președintele Klaus Iohannis va convoca partidele la consultări, la Palatul Cotroceni.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul