Zeci de kilometri de cabluri dezafectate au fost îndepărtate de pe stâlpii din sectorul 2.
„Operațiunea Cer Liber continuă în Sectorul 2. Peste 90 de km de trasee de cabluri au fost date jos deja. Săptămâna aceasta terminăm cartierul Tei, iar de săptămâna viitoare echipele se mută în Vatra Luminoasă.
Rând pe rând, străzile Sectorului 2 se eliberează de povara cablurilor aeriene”, a anunțat primarul Radu Mihaiu.

Primarul sectorului 2: sunt zone în care strângem gunoiul de 4 – 5 ori pe zi

Tot în sectorul 2, autoritățile au declarat război celor care transformă orașul în groapă de gunoi.
„Avem 273 de “puncte fierbinți” în Sectorul 2. Zone în care suntem nevoiți să strângem gunoiul de 4-5 ori pe zi”, a precizat Mihaiu.
Poliția locală a identificat și amendat deja câteva sute de persoane care aruncau gunoiul pe spațiul public. „De la doamne aparent respectabile care credeau că e normal să își scoată sacul de gunoi la stâlp zilnic până la comercianți care scoteau mormane de cutii și ambalaje la colț de stradă. Suntem și vom fi necruțători cu astfel de fapte, indiferent de situație sau de motive. Aceste puncte fierbinți strică imaginea orașului, sunt o sursă de infecție și gestionarea lor consumă extrem de multe resurse.
Am cartografiat toate locațiile cu probleme. Am format echipe mixte care să patruleze sistematic aceste zone. Luăm la pas cartierele, vorbim cu oamenii, verificăm că fiecare comerciant își gestionează corect deșeurile și că păstrează curățenia din jurul magazinului, așa cum prevede legea. Și cel mai important – prindem mojicia în fapt”, spune primarul sectorului 2.

Deșeurile voluminoase sunt ridicate gratuit în fiecare sâmbătă

În încercarea de a educa populația și de a curăța sectorul 2, primăria a modificat programul de ridicare a deșeurilor voluminoase.
„Deși sâmbăta trecută a fost zi de ridicare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase, zeci de cetățeni și-au scos canapele, saltele sau alte obiecte fix după, mai precis luni și marți. După programul oficial, neanunțat și ilegal. Înțeleg că era dificil să fie așteptată ultima sâmbătă din lună pentru asta. Mobila veche o scoți mai degrabă când vrea soția decât când vrea primăria, dar am extins acest program. Acum e simplu. Ridicăm deșeurile voluminoase în FIECARE sâmbătă. Așadar, hai să ne organizăm un pic și dacă aveți canapele, saltele, electrocasnice sau alte obiecte mari de aruncat, programați-le pentru ziua de sâmbătă. Trebuie doar să anunțați cu minim 24 de ore înainte și noi venim să le luăm gratuit”, a punctat Radu Mihaiu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *