Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, coordonează o acțiune de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori. Acțiunea a fost desfășurată pentru a asigura calitatea serviciilor și respectarea normelor legale în vigoare.
„În cadrul acțiunii de control, au fost inspectate 212 puncte termice”
Potrivit informațiilor ANPC, au fost controlați un număr de 32 de operatori economici din 25 de județe ale țării, fiind constatate abateri la 5 dintre aceștia. În urma verificărilor, până în prezent, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei și 3 avertismente.
„De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate și 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate. Până la finalizarea acțiunii de control, care este programată pentru data de 21.02.2025, estimăm că valoarea amenzilor aplicate va crește semnificativ. În cadrul acțiunii de control, au fost inspectate 212 puncte termice, precum și diverse unități locative, unități de învățământ, spitale și săli de sport, pentru a verifica respectarea reglementărilor legale”,a transmis ANPC în urma controalelor.
Pricipalele abateri constatate sunt următoarele:
- neasigurarea agentului termic și a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislație și de contractele încheiate cu beneficiarii;neîncadrarea în diagrama de reglaj;
- sisteme de distribuție a agentului termic cu componentedeteriorate/uzate/lipsă;
- lipsa notificării de către furnizori cu 30 zile înainte de intrarea în vigoare a modificării tarifelor.
Totodată, au fost solicitate contractele încheiate cu beneficiarii – pentru verificarea respectării clauzelor contractuale – precum și documente care să ateste verificareametrologică a aparatelor de măsurare aflate atât în punctele termice, cât și în unitățile locative, la punctele de delimitare.