Bilanțul Ioanei Mihăilă. Ministrul sănătății și-a prezentat bilanțul la depunerea mandatului, după ce toți miniștri USR-Plus și-au dat demisiile, în plină criză guvernamentală generată de Florin Cîțu, care l-a demis săptămâna trecută pe ministrul justiției, Stelian Ion.

Ioana Mihăilă, cea care a condus Ministerul Sănătății puțin peste patru luni, după demiterea lui Vlad Voiculescu (USR – PLUS), care a stat tot patru luni în minister, a prezentat bilanțul activității din această perioadă. Și Vlad Voiculescu fusese demis de Florin Cîțu, care i-a reproșat mai multe disfuncționalități în activitate.

La preluarea mandatului, împreună cu echipa de la Minister, ne-am stabilit trei priorități, pe lângă gestionarea pandemiei: fonduri europene pentru reforme și investiții, creșterea accesului la servicii medicale de bază și reforma managementului spitalelor și serviciilor de sănătate. În aceste luni, puțin peste patru, am reușit să implementăm, să deblocăm și să demarăm măsuri și proiecte esențiale pentru toate cele trei priorități.

Am realizat progrese reale pentru construirea spitalelor regionale. Pentru cel de la Iași, contractul de finanțare de 250 de milioane de euro a fost semnat cu BEI în aprilie. Contractul de proiectare tehnică e pregătit pentru semnare în septembrie. la Cluj, contractul de finanțare se va semna în octombrie, iar în noiembrie cel de proiectare. La Craiova, contractul de finanțare se va semna în 2022, iar în decembrie contractul de proiectare”, a declarat Ioana Mihăilă.

Bilanțul Ioanei Mihăilă. Ioana Mihăilă a precizat apoi că au fost începute procedurile pentru asigurarea finanțării pentru încă două spitale regionale.

Am deblocat proiectele de construire a celor trei centre de mari arși: Timișoara, Târgu Mureș și București. La Timișoara, în cadrul Spitalului de urgență, a fost finalizat proiectul tehnic pentru construire. Licitația pentru contractarea lucrărilor e planificată pentru finalul lunii, iar semnarea contractului pentru lucrările de construcție e stimată pentru februarie 2022. La București a fost avizată documentația tehnică și au fost obținute autorizațiile de construire și demolare. Proiectul tehnic și detaliile pentru execuție sunt în faza de finalizare.

Contractarea lucrărilor de construcție e estimată pentru lune ianuarie 2022. La Târgu Mureș, la finele lunii iulie, a fost aprobată investiția pentru costrucția centrului de arși din cadrul Spitalului de Urgență. Autorizația de construire e stimată pentru luna viitoare, iar semnarea contractului în august 2022.

Luna trecută a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea împrumutului dintre România și BIRD aferent finanțării adiționale de 150 milioane euro. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea construcției și dotării celor două centre de arși de la ”Grigore Alexandrescu” (București) și de la Târgu Mureș.

Luna aceasta va fi operaționalizată noua Unitate de Primiri Urgente a Spitalului de Urgență Brașov.

Tot din finanțări de la Banca Mondială vor fi dotate cu echipamente șapte centre de radioterapie. Licitația a fost finalizată în aceste opt luni”, a mai explicat ministrul Sănătății.

Mihăilă a mai susținut că Sănătatea are alocate în PNRR 2,8 miliarde de euro, din care 1,95 miliarde pentru infrastructura spitalicească, 400 de milioane pentru digitalizare și 275 de milioane pentru infrastructura prespitalicească. Aprobarea PNRR e preconizată luna aceasta.

Ioana Mihăilă s-a referit apoi la reformele făcute: „În ce privește spitalele, am creat cadrul legal pentru înființarea consorțiilor medicale cu scopul de a eficientiza activitățile administrative și medicale a acestor asocieri de spitale. Am introdus în legislație criterii pe care membrii consiliilor de administrație ale spitalelor trebuie să le îndeplinească. Consiliile au primit responsabilități suplimentare de monitorizare a acizițiilor directe, de contractare de servicii de audit extern.

Am creat cadrul legal pentru plata în funcție de indicatori de performanță și calitate pentru spitalele publice.

Un proiect demarat, nefinalizat, e cel a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. E trimis spre consultare ministerelor avizatoare. Agenția va implementa proiecte de infrastructură cu impact major – spitale regionale, institute. Are rolul consultativ opțional pentru autoritățile locale și de reglementare în ce privește normele de operare a spitalelor.

Demararea concursurilor pentru manageri de spitale pentru spitalele din subordinea Ministerului. Am aprobat legislația pentru organizarea concursurilor pentru managerii generali din cadrul serviciilor județene de ambulanță”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *