Bugetul 2023 e gata și arată o schimbare de optică a guvernanților

Bugetul 2023 e gata și arată o schimbare de optică a guvernanților cu privire la cheltuirea banului public. Ministerul de maximă importanță cu privire la alocarea banilor este, ca niciodată, Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea. Iar la investiții, cei mai mulți bani la energie, cu un plus de 64%.

Bugetul pentru anul viitor e construit pe o creştere economică de 2,8%, arată proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe.

Bani în plus față de acest an primesc Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea (PSD) – de șase ori mai mult, Administrația Prezidențială, Cercetarea, Dezvoltarea, Mediul, Ministerul de Interne, Senatul și Camera Deputaților.

În schimb, alte instituții pierd bani, precum Ministerul Energiei, Ministerul Justiției, Finanțele, Sportul și Sănătatea, arată B1TV.

Potrivit proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, bugetul pe anul viitor e construit pe o creștere economică de 2,8%.

Produsul intern brut în preţuri curente este estimat în creştere la 1.552 miliarde de lei, de la 1.396 miliarde de lei în acest an.

Deficitul bugetar ESA în 2023 e calculat la 4,4% din PIB.

Cheltuielile destinate investiţiilor ajung la crica 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în PIB.

Inflaţia la sfârşitul anului ar urma să încetinească la 8% în 2023, faţă de 15,2% acum, în timp ce deficitul de cont curent va coborî la 8,5% din PIB, de la 8,8% în acest an.

Primesc bani în plus anul viitor:

Administrația Prezidențială: 120 milioane lei (+35%)

Camera Deputaților: 589,5 milioane lei (+7,33%)

Ministerul Afacerilor Interne: 25,5 miliarde lei (+12,17%)

Ministerul Agriculturii: 25,2 miliarde lei (+7%)

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: 4 miliarde lei (+3%)

Ministerul Apărării: 35,2 miliarde lei (+52%)

Ministerul Cercetării: 3,189 miliarde lei (+69,7%)

Ministerul Culturii: 1,24 miliarde lei (+20,6%)

Ministerul Dezvoltării: 12,6 miliarde lei (+31,3%)

Ministerul Economiei: 702 milioane lei (+0,08%)

Ministerul Educației: 32,5 miliarde lei (+7%)

Ministerul Familiei: 620,7 milioane lei (+619%)

Ministerul Finanțelor: 6,4 miliarde lei (+5%)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: 11,7 miliarde lei (+29,7%)

Ministerul Mediului: 3,76 miliarde lei (+76,6%)

Ministerul Transporturilor: 23,3 miliarde lei (+16,6%)

Senat: 324,9 milioane lei (+47%)

Serviciul de Informații Externe: 715,2 milioane lei (+18%)

Serviciul de Protecție și Pază: 442,5 milioane lei (+12%)

Servicul de Telecomunicații Speciale: 1,15 miliarde lei (+62%)

SRI: 3,92 miliarde lei (+21,7%)

Avocatul Poporului: 26,9 milioane lei (+18,5%)

Consiliul Concurenței: 73,9 milioane lei (+9,4%)

Curtea de Conturi: 432,3 milioane lei (+18%)

Consiliul Superior al Magistraturii: 245,5 milioane lei (+18%)

În 2023 vor avea mai puțini bani:

Ministerul Afacerilor Externe – 1,286 miliarde lei (-2,88%)

Ministerul Energiei: 2,96 miliarde lei (-64%)

Ministerul Justiției: 2,9 miliarde lei (-51,7%)

Ministerul Muncii: 60,9 miliarde lei (-4%)

Ministerul Public: 1,67 miliarde lei (-5,7%)

Ministerul Sănătății: 23,3 miliarde lei (-6,3%)

Ministerul Sportului: 580,9 milioane lei (-3,5%)

Ministerul Finanțelor – Acțiuni generale: 56 miliarde lei (-3,18%).

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *