Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a continuat să atace Curtea Constituțională a României (CCR), acuzând-o de luarea unor decizii nedrepte și invocând acțiuni ale instituțiilor internaționale împotriva sistemului politic din România.

Într-un mesaj public, Georgescu a făcut un apel emoționant la popor, subliniind că lupta pentru libertate nu se va opri, indiferent de deciziile CCR sau ale „barbarilor politici” care guvernează ilegal.

Georgescu a declarat că, dacă CCR nu își revizuiește până vineri, 21 februarie, decizia de anulare a unor acte normative prin care au decis anularea alegerilor prezidențiale, poporul român va demonstra că poate învinge orice obstacol. „Noi, poporul, vom dovedi că vom învinge de fiecare dată, indiferent de decizia CCR sau a barbarilor politici care guvernează ilegal,” a spus el.

El a menționat și că „acțiunile instituțiilor internaționale sunt în desfășurare”, sugerând că există investigații în curs împotriva sistemului politic românesc. Totuși, a recunoscut că aceste acțiuni nu sunt rapide și că sistemul încearcă să reziste. Precum un animal rănit prins în capcană de vânător, sistemul caută să muște în disperata sa încercare de a se elibera din strânsoarea legii. Nu va reuși! Se va autodevora” a adăugat Georgescu.

Campania de strângere de semnături: Un simbol al unității

În același mesaj, Călin Georgescu a anunțat că intenționează să lanseze o campanie masivă de strângere de semnături pentru a-și valida candidatura la alegerile prezidențiale. El a descris această acțiune nu doar ca un demers politic, ci și ca un simbol al unității românilor din țară și din diaspora. „Strângerea semnăturilor nu este doar un demers menit să distrugă sistemul, dar este în primul rând un simbol al unității românilor din țară și întreaga lume. Avem același scop: LIBERTATEA!” a declarat el.

Georgescu a îndemnat românii să se adune în parcuri pentru a semna, subliniind că aceste întâlniri nu ar trebui să fie considerate o amenințare de către autorități. „Un parc este un loc în care vă puteți aduna într-un număr cât mai mare pentru a semna, fără să fie considerată o acțiune care să pună în ‘alertă’ autoritățile, doar știți că autorităților le este teamă de întâlnirea cu poporul…”

Instrucțiuni pentru voluntari

Georgescu a oferit și indicații clare pentru voluntarii care se vor implica în strângerea de semnături. El a sugerat ca aceștia să anunțe pe grupurile de comunități locația și ora la care vor fi prezenți cu listele de semnături. De asemenea, a recomandat ca voluntarii să poarte un steag sau o banderolă albă la mână pentru a fi ușor de identificat. „Luați cu voi un steag ca să se știe unde este România liberă și astfel veți fi ușor de reperat în parcul în care vă aflați, sau puneți-vă o banderolă albă la mână pentru a fi identificați ușor de cei care doresc să semneze.”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *