Clotilde Armand și-a preluat biroul de la Primăria Sectorului 1: „Va trebui să fac o dezinsecție”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București și-a preluat luni biroul, la cinci săptămâni de la alegeri. Aceasta nu a găsit documente și nici calculatoare, dar a dat peste dispozitive de tocat hârtie pline cu acte distruse. Primărița susține că nu a reușit să găsească nici contractul de salubritate, dar a descoperit cheltuieli inutile. Înainte să se apuce de treabă, Clotilde Armand va cere să îi fie verificat biroul de eventuale microfoane ascunse, potrivit Știrile PRO TV.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1: „Va trebui să fac o dezinsecție”

Reporter: „Veți căuta să nu fie microfoane plantate?”

Clotilde Armand: „Absolut.”

Noua primăriță a deschis și seiful. În afară de câteva chei și un sigiliu, a găsit descrieri ale administrației publice din Paris în franceză.

Clotilde Armand, noul primar al S1

Clotilde Armand, noul primar al Sectorului 1, a scris zilele trecute, pe Facebook, primele concluzii după prima zi la primărie. Printre neregulile găsite în primărie, Armand menționează contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanţă, directori absenţi nemotivat şi o gaură în buget de aproximativ 700 de milioane de lei.

Ea mai afirmă că în biroul predecesorului său Daniel Tudorache a găsit un distrugător de hârtie şi un baston de poliţist local,atașând și imagini.

Prima mea zi de primar. Am fost în direcțiile instituției și aș vrea să vă prezint câteva date importante moștenite de la administrația trecută:
– 835 de litigii;
– contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanță;
– mai mulți angajați și directori ai primăriei lipseau de la serviciu fără motiv;
– avem o gaură în bugetul local de aproximativ 700 milioane de lei la finalul anului;
– primăria nu este deloc digitalizată deși există infrastructura necesară. telemunca este imposibilă în aceste condiții.
PS: mulți ați întrebat ce anume am găsit în biroul primarului. Vă las aceste fotografii din care puteți observa: celebrul distrugător de hârtie. Fostul primar au uitat să strângă gunoiul după el. Și acest baston de polițist local. Tot în cabinetul primarului”, a scris noul edil al S1, Clotilde Armand.

Clotilde Armand a depus joi jurământul, la mai bine de o lună de la alegerile locale din 27 septembrie. Noul primar al Sectorului 1 al Capitalei a spus că se va ghida după trei principii: „Stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”.

„De azi, nu uitați, noi toți avem o datorie față de români – trebuie ca primăria să funcționeze 100% pentru cetățeni. Cunosc problemele sectorului 1 și cauzele acestei administrații defectuoase. Am fost consilier local timp de trei ani și m-am luptat să îndrept ceea ce era nedrept pentru democrația noastră. Trebuie să lăsăm orgoliile politice la o parte și să realizăm proiectele deja votate și aprobate. Cetățenii s-au săturat de jaf, de combinații și de promisiuni”, a spus Clotilde Armand, potrivit Digi 24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *