„Se muncește și duminică la primărie”, a anunțat primarul sectorului 1 pe Facebook.
Clotilde Armand povestește cum s-au furat bani de la învățământ în Sectorul 1.
„Am adunat documente pentru cei care s-au crezut mai presus de lege. (…) Au făcut licitații supraevaluate pe sute de milioane de lei în defavoarea cetățenilor Sectorului 1. Fosta administrație a făcut plățile prin Administrația Unităților de Învățământ – structură pe care am desființat-o la început de mandat, instituție condusă de persoane apropiate de Marean Vanghelie și prin care s-au alocat ilegal sute de milioane pentru firmele de casă ale PSD și PNL. De exemplu: o tabletă cu specificații tehnice modeste era vândută la preț enorm. Și s-au cumpărat vreo 48.000 de bucăți. Am stopat această situație și am sesizat DNA”, a precizat Armand.
După ce a punctat că la primărie se muncește și în weekend, primarul a mai făcut un anunț. Banii din prejudiciul cauzat de fostele administrații vor fi folosiți pentru construirea a trei școli noi în Sectorul 1.
Primăria Sectorului 1 a transmis către unitățile de învățământ aflate în administrarea sa, și spre știință Inspectoratului Școlar al Municipiului București, procedura de achiziții publice care trebuie urmată de către grădinițe, școli și licee. Astfel, administrația locală a Sectorului 1 a atras atenția că nu este permisă divizarea unui contract în mai multe contracte distincte de valoare mai mica și nu se vor utiliza metode de calcul care să ducă la o subevaluare a valorii estimate.
„După doi ani de la începutul mandatului încă descoperim cât s-a furat în primărie”, a scris Armand pe Facebook.