Controalele la frontiera bulgară către România au fost înăsprite. Agenția Vamală bulgară a anunțat că a intensificat controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre și dinspre Austria, la toate punctele de frontieră, începând cu noul an, în conformitate cu angajamentele asumate în dosarul Schengen.

Aceste controale sporite vor continua până când Bulgaria va fi admisă în zona Schengen, inițial cu privire la frontierele aeriene și maritime, iar apoi vor fi menținute doar la granițele externe ale UE, în legătură cu Turcia și Serbia. Măsurile de verificare extinse vor afecta și transportul rutier în Bulgaria.

România și Bulgaria, în Schengen, dar doar pe cale maritimă și aeriană

Conform site-ului BTA, citat de Agerpres, pe 30 decembrie a anului trecut, Consiliul Uniunii Europene a anunțat admiterea României și Bulgariei în zona Schengen, începând cu martie 2024, pentru frontierele aeriene și maritime. Discuțiile privind aderarea terestră vor continua în cursul acestui an.

Agenția Vamală bulgară a precizat că verificările amănunțite se desfășoară în conformitate cu angajamentul luat de cele două țări față de Austria, angajament prevăzut într-o anexă la decizia Consiliului Uniunii Europenem transmite B1TV.

Schengen | Bulgaria intensifică controalele la graniță

În primele șase zile ale acestui an, Agenția Vamală bulgară a efectuat peste 7.200 de controale asupra diferitelor vehicule.

Datorită încălcărilor legislației vamale și a accizelor, au fost confiscate aproape 120.000 de țigarete, 5,5 kg de tutun, peste 340 litri de alcool, 800 litri de ulei de motor, 1.500 kg de detergenți, 5.429 de instrumente electrice, 10.500 de jucării și 110 produse de parfumerie.

Totodată, în cadrul unui control la punctul de frontieră Vidin Ferry, au fost descoperiți șase cetățeni sirieni într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Informațiile preliminare indică faptul că aceștia se îndreptau către Austria.

Vehiculele care părăseau Bulgaria au fost, de asemenea, supuse unor controale riguroase, fiind confiscate 61.000 de produse care nu fuseseră declarate corespunzător, printre care țigări, medicamente de uz veterinar și ochelari de vedere.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *