Creșteri de taxe și impozite din 2025, pentru toți românii, la valoarea de piață a proprietăților. Analiză

În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. 

Deși sunt presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral.

Pentru început, salariul minim pe economie ar urma să crească din iulie cu puțin peste 100 de lei, după ce brutul va ajunge la 3.700 de lei și vor fi eliminate facilitățile fiscale din prezent.

Patronatele însă refuză această măsură și cer ca majorarea să vină de-abia din toamnă. Nu este clar nici liberalii ce vor.

Termenul impus de Uniunea Europeană este 15 noiembrie. Până atunci ar trebui să fie implementat acest salariu minim european și țara noastră să se alieze la aceste norme.

Cu cât cresc veniturile românilor la aplicarea salariului minim european

Termenul politic dat de coaliție este după Paște și cei din PSD ar dori ca aceste majorări să vină în iulie.

Însă patronatele care cer ca majorarea să vină după septembrie sau chiar să așteptăm în noiembrie, când ar trebui să intre și acel salariu european.

În prezent, salariul minim brut la noi este de 3.300 lei, iar după majorare ar trebui să ajungă la 3.700 lei.

Asta înseamnă ca brut noi să avem 2.217 lei. Vorbim în acest caz de o creștere de 138 lei și o să vedem dacă ea se va face de la 1 iulie.

Salariul minim european vine cu un alt mecanism: 50% din salariul mediu. Acesta este la 7.567 lei și, atunci, salariul minim european ar fi 3.780 lei, ceea ce înseamnă că brutul va fi 2.263 lei, deci creșterea ar fi de 46 lei față de majorarea din iulie.

Analist economic: „Realitatea e că și cu aceste majorări, dacă s-ar face, tot nu va fi suficient”

„Depinde de perspectiva cui privești lucrurile. Politicienii, fără îndoială, vor dori să promită alegătorilor că va fi mai bine și că banii le vor ajunge pentru traiul decent de zi cu zi. Aceasta este și una dintre acțiunile salariul minim, a reglementării europene.

Trebuie să știți, pe de altă parte, că la nivelul Uniunii Europene există trei categorii cât privește calcularea salariului minim.

Prima grupă este undeva în intervalul 399 – 840 euro. Este o categorie în care România și Polonia se află.

A doua grupă este între 887 și 1.304 euro pe lună.

A treia categorie sunt țările care au un salariu minim de minim 1.700 euro pe lună.

Observați aceste gap-uri, aceste diferențe majore și filmele în care suntem.

Realitatea este că și cu aceste majorări, dacă s-ar opera, la nivelul de inflație pe care îl avem, tot nu va fi suficient.

Ca atare, ne bucurăm că cei de la nivel politic își doresc ca oamenii să aibă mai mulți bani, dar nu credem că e suficient din două motive.

Primul este acela că nu ei plătesc salariile respective (…), dar în același timp, n-avem garanția că politicienii fac ceea ce trebuie pentru ca viața să devină suportabilă și decentă pentru cât mai mulți.

Iar anul electoral, din acest punct de vedere, este un an atipic, artificial, fără îndoială, care refuză să dea piept cu realitatea care ne va lovi și va zdrobi serios cel puțin din 2025 încolo”, a spus Dacian Paladi, analist economic, miercuri, la Antena 3 CNN.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *