În ziua alegerii președintelui Comisiei Europene, liderul AUR, George Simion, a mers la Strasbourg unde a luat pulsul evenimentului, live, și a cules reacțiile europarlamentarilor români și străini, de diferite culori politice.

Președintele AUR a mers la Strasbourg ca să transmită în direct votul noului președinte al Comisiei Europene, dar și cum au votat europarlamentarii AUR trimiși în P.E.

PNL-ul cu PSD-ul, și cu USR-ul, și cu UDMR-ul au votat-o pe Ursula von der Leyen. Singura delegație națională care a votat contra Ursulei von der Leyen este delegația Alianței pentru Unirea Românilor. Ăsta e mandatul pe care ni l-ați dat astăzi. Sunt aici la Strasbourg, unde o dată pe lună se adună Parlamentul European, a transmis George Simion.

Referitor la spectacolul oferit de europarlamentarul SOS mai devreme, George Simion n-a comentat prea mult incidentul, lăsându-i pe cei din electoratul Dianei Șoșolacă să se pronunțe.

N-am ce părere. Cei care au votat-o pe doamna Șoșoacă să își facă o părere. Cei 400.000 de români care au pus ștampila acolo. Eu îi reprezint pe cei 1.400.000 de români care au pus ștampila pe AUR.

Simion a întrebat fiecare europarlamentar AUR cum a votat și de ce au făcut-o împotriva favoritei, care a și câștigat un nou mandat, de altfel. Au fost și europarlamentari străini nu au fost prea încântați de politica dusă de Ursula von den Leyen, în fruntea Comisiei Europene. Iată cum își motivează votul liderul de grup din P.E, al AUR:

Uniunea Europeană se va transforma într-un supra-stat federal centralizat, ținut într-o mână forte, a ei, bineînțeles polițienesc, supus cenzurii și în care se vor face toate experimentele cu putință din punct de vedere ideologic, de la cele privind eco-maxismul, care este un program de distrugere a economiei europene și până la cel privitor la drepturile așa-zise de drepturi ale minorităților, care de fapt sunt drepturi suplimentare…a declarat Claudiu Târziu, șeful delegației AUR în P.E.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *