Formularul pentru testarea elevilor în școală nu este obligatoriu pentru părinți. O nouă variantă a acestuia a fost publicată duminică seara, după ce părinții și reprezentanți ai societății civile au protestat față de prevederile ambigue ale primii variante.
Părinții trebuie să-și exprime în scris consimțământul pentru testarea copilului în școală dacă prezintă simptome specifice, iar testarea se va face în școală, cu teste rapide antigen. Părintele NU ESTE OBLIGAT însă să fie de acord, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Formularul pentru testarea elevilor- varianta a doua a fost publicat duminică seară, cu puțin timp înainte de miezul nopții, și cu doar câteva ore înainte de redeschiderea unităților de învățământ.
Modificările din noul formular de consimțământ pe care părinții trebuie să-l completeze
Principala modificare se referă la dreptul, nu obligația de a fi de acord cu recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenică rapidă COVID-19.
„Părintele are dreptul, nu obligația de a oferi un acord pentru recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenică rapidă COVID-19. Recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenică rapidă Covid 19 este un act medical și este supusă reglementărilor aferente în vigoare”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.
O modificare a fost făcută și în ceea ce privește declarația de prelucrare a datelor, care în formularul precedent era atașată acestuia, pe o foaie separată și care acum a fost inclusă în aceeași pagină.
„Declar prin prezenta că sunt de acord cu utilizarea și prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către cabinetul medical din cadrul unității de învățământ preuniversitar …………………………….. , inclusiv pentru transmiterea datelor la Direcția de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, rezultate din prezentul consimțământ depus voluntar la unitatea de învățământ.”
De data aceasta, spre deosebire de precedentul formular retras din folosință cu scandal, pe acesta apare doar sigla Ministerului Sănătății, nu și cea a Ministerului Educației.
Documentul prevede faptul că părintele își exprimă acordul ca elevul să fie testat în prezența ori în absența sa, exact ca precedentul document.
Formularul pentru testarea elevilor în școală – Cum se aplică
În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.
NU este necesar ca documentul semnat de părinți să fie adus în prima zi de școală, a precizat ministrul educației, duminică seara, la B1TV.
Demnitarul a subliniat că formularul „trebuie să fie scris şi semnat şi va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacţi direcţi ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziţii, cu simptome”.
DESCARCĂ DE AICI NOUL FORMULAR DE ACORD PENTRU TESTAREA ELEVILOR
„Acel formular nu este necesar în prima zi de şcoală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de şcoală, noi vom încerca să acoperim şi această situaţie şi să transmitem precizări către şcoli în aşa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinţi care benevol, voluntar doresc”, a explicat ministrul.