florin cîțu
florin cîțu

Fostul premier Florin Cîțu, senator PNL, a ajuns la Comisia Juridică din Senat pentru a-și studia dosarul întocmit de procurorii DNA. La Comisia Juridică a venit și liderul AUR, George Simion, care i-a urat lui Cîțu: ”La mulți ani, cu executare!”.

George Simion a spus că n-a discutat cu Florin Cîțu ”pentru că tremura săracul”.

”Să vedem ce poziție va avea și USR-ul, pentru că liberalii văd că au început să scape de orătăniile corupte din partid”, a mai spus Simion.

Liderul AUR susține că procurorii DNA ar trebui să lărgească lista celor acuzați în afacerea ”Vaccinul” și a explicat că inclusiv șeful DSU, Raed Arafat, ar trebui chemat de procurori.

În Senat, de la ora 12.00, este programată ședința în cadrul căreia Florin Cîțu află dacă va rămâne fără imunitate parlamentară.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *