Meniurile restaurantelor trebuie să conțină toate ingrediente din preparatele vândute, fie că este vorba despre restaurante de lux, fast-fooduri, cantine ori mici afaceri de catering. Măsura cu detaliile despre fiecare ingredient folosit în mâncare a fost impusă de ANPC și va intra în vigoare la data de 15 martie.

În meniu trebuie să se regăsească toate ingredientele folosite pentru prepararea mâncării, cantitatea acestora, și numărul de E-uri şi calorii, potrivit unui act normativ, transmite B1TV.

Gramajul, preţul, caloriile, numărul de E-uri, sărurile, grăsimile, alergenii ar trebui trecute.

Cred că sunt detalii necesare. Restul să le pună undeva în spate şi oricine poate vedea în acel document, care repet, este pus deoparte undeva în restaurant, tipărit, 10, 20, 30 de pagini, nu mai contează, sau într-un site, şi tu ca şi consumator să ai acces la acel site”, a declarat la televiziunea națională Radu Tănase, purtător de cuvânt HORA – Organizaţia Industriei HORECA.

Deși măsura ar fi trebuit să intre în vigoare din decembrie anul trecut, la cererea reprezentanţilor mai multor asociaţii patronale şi federaţii, s-a hotărât aplicarea acesteia din data de 15 martie, cu ocazia „Zilei Consumatorului la nivel mondial”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *