Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a spus luni seara, în cadrul unei emisiuni, că în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care partidul se bazează la următoarele alegeri prezidențiale. Stroe a ținut să precizeze că actualul premier este un lider pe termen lung care va duce PNL la peste 30 de procente şi va conduce PNL mult timp de acum înainte.
”Nu trebuie să ne ascundem, în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care ne bazăm, este principala opţiune a PNL şi cea mai la îndemână şi mai naturală, preşedintele partidului, prim-ministrul, este un om pe care îl apreciem. (..) Nicolae Ciucă este un om foarte riguros, pe termen lung activitatea acestui lider va fi foarte apreciată”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL la Profit.tv.
Despre forţa lui Nicolae Ciucă de a fi o locomotivă pentru partid, Ionuţ Stroe a arătat că, ”în momentul alegerii în fruntea partidului, acesta se afla mult peste PNL”.
”S-a mizat foarte mult pe cariera acestui om, pe seriozitatea, pe profilul public, reputaţia pe care o avea de general NATO şi evident că la vremea respetivă a fost învestit cu încrederea partidului. Guvernarea erodează, nu trebuie să fii sociolog de meserie să îţi dai seama că guvernarea erodează. Acest om conduce un guvern care a traversat cele mai neînchipuite crize, suprapuse, e un război în vecinătate, inflaţia a atins cote care nu au mai fost atinse din anii ’90”, a spus Stroe.
El a continuat: ”Eu am încredere maximă în Nicolae Ciucă şi Nicolae Ciucă va duce PNL acolo unde merită acest partid, cred că undeva la peste 30 de procente”. Ionuţ Stroe a spus despre preşedintele PNL că ”este un om discret, nu este un actor politic şi este un om care gestionează ţara într-un moment greu”. ”Vă spun sincer, din punctul meu de vedere va conduce PNL mult timp de acum înainte. Personal, şi după rotativa guvernamentală.(..) Din punctul meu de vedere, Nicolae Ciucă este un lider pe termen lung”, a mai afirmat Stroe.
Despre rotaţia premierilor în coaliţie, anul viitor, Ionuţ Stroe a precizat că ”poziţia de premier contează enorm de mult într-o guvernare dar asta nu înseamnă că deciziile se vor altfel decât se iau în momentul de faţă, indiferent de ministerele pe care le administrăm, de premier, pentru că protocolul de funcţionare al coaliţiei este foarte clar şi bine definit”.
”Nu am niciun fel de dubiu că dacă Marcel Ciolacu ar fi premier agenda s-ar schimba, avem un program de guvernare, ştim foarte bine ce avem de făcut şi ce decizii trebuie să luăm. (..) Din punctul nostru de vedere nu e absolut nicio problemă, am asumat acest lucru transparent, public, ne ţinem de cuvânt, rotativa se va produce”, a dat asigurări Ionuţ Stroe.