Gabriela Firea ar putea fi învinsă la alegeri. Cine ar obține fotoliul de primar, potrivit unui sondaj comandat de PNL
LIVIU DRAGNEA

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seară, la Realitatea Plus, că ministrul PSD al familiei, Gabriela Firea, a intrat într-o capcană acceptând funcția propusă în Guvernul Ciucă, „crezând că de aici își va face o rampă de imagine” pentru alte funcții.

„Nu am de ce să-i iau apărarea Gabrielei Firea, știți ce a spus despre mine, dar bugetul Ministerului Familiei este cel mai mic și asta arată că familia și tinerii nu sunt importanți pentru Guvern, mută banii unde au interese. Este capcana în care a intrat Gabriela Firea, crezând că de aici își va face o rampă de imagine. A fost trimisă acolo ca să fie compromisă”, a spus Liviu Dragnea.

„Nu există să nu fie bani. Asta arată de fapt dovada clară că în România este un stat polițienesc, condus de instituții de forță, ținut sub cizmă”, a precizat fostul președinte social-democrat Liviu Dragnea, cu privire la proiectul de buget pentru anul următor, pus duminică în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

Afirmațiile lui Liviu Dragnea vin în contextul în care Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, a primit cel mai mic buget pentru 2022, din tot guvernul condus de Nicolae Ciucă, doar 183 de milioane de lei.

Totodată, estimarea pentru următorii ani este în scădere, până la 175 de milioane de lei în 2024. Liviu Dragnea, despre Viorica Dăncilă:

„Nu este un om prost, ci viclean și lacom” Fostul lider PSD a comentat apoi și situația Vioricăi Dăncilă, pe care a promovat-o în funcția de premier, aceasta fiind actualmente consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. „Dăncilă nu a fost un om mediocru. Au fost două probleme: viclenia și lăcomia. Viorica Dăncilă nu este un om prost”, a mai spus Liviu Dragnea.

„PSD este a cincea roată la căruța lui Iohannis.Le doresc oamenilor un Crăciun liniștit, multă sănătate, cu toate furăciunile ăstora, le doresc ca următorul val de covid să nu mai facă victime și cât mai multă stare de bine împreună cu familia.Întrebat dacă regretă anumite lucruri pe care le-a făcut, Dragnea a spus: Puteam să fac altfel. Una dintre cele mai grave probleme ale mele este credulitatea. Nu pot să urăsc și nu pot să cred că cineva dorește rău. Nu regret faptul că am luptat pentru țară. Și mâine, dacă aș fi știut ce mă așteaptă, aș face la fel”, a mai spus Liviu Dragnea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *