Maia Sandu a cerut liderilor lumii să susțină Ucraina în războiul cu Rusia, pentru ca nici Moldova, și nicio altă țară din Europa să nu fie în pericol. Președinta Moldovei a vorbit la Forumul Economic și Mondial de la Davos.
„Noi trebuie să ajutăm Ucraina, toți împreună. Să o ajutăm ca să câștige acest război, altfel noi toți vom fi în pericol”, a declarat Maia Sandu, într-o conferință a forumului, relatează B1TV.
Maia Sandu a făcut referire și la faptul că Moscova a încercat șantajeze țările din regiune prin controlul asupra resurselor energetice. Ea a mai menționat și faptul că cetățenii din Republica Moldova au avut de plătit foarte mult în urma deciziei, în contextul în care o mare parte a populație este săracă.
„Desigur că Moldova era vulnerabilă, pentru că a depins 100% de o singură sursă de gaze, de la Gazprom, încă înainte ca războiul să înceapă. Acum primim doar 40% din gazele rusești de la Gazprom și am reușit rapid să diversificăm resursele. Rusia a contat pe faptul că ne va șantaja prin aceste resurse, dar Europa a reușit să găsească soluții, ceea ce nu este ușor. Îmi aduc aminte de discuțiile din aprilie și mai, când erau diferite propuneri și mulți oameni nu credeau că UE va găsi soluții atăt de rapid.
Da, noi trebuie să plătim un preț, și ne pare rău că cetățenii au plătit un preț foarte mare. În Moldova tariful la gaze a crescut de 7 ori și asta nu e o țară în care oamenii să aibă venituri mari. Puteți înțelege care sunt costurile. Dar noi credem în democrație și noi vrem să fim parte a lumii libere și soluția este să fim împreună”, a mai spus Maia Sandu.
Subiectul principal al Forumul Economic Mondial de la Davos este războiul din Ucraina. Acesta are loc în perioada 16-20 ianuarie.
Leave a comment