Managerul ”Victor Babeș” avertizează: „Pacienții tineri vin cu forme severă de boală. Am avut și copii la ATI”

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, a dezvăluit, miercuri, că din ce în ce mai mulți tineri ajung în spitale cu forme grave de COVID-19. Mai mult, medicul spune că au existat cazuri de copii infectați cu COVID-19 care au ajuns în secția de Terapie Intensivă.

Managerul Victor Babeș ”Am avut și copii la ATI”

Din nefericire, pacienții tineri vin cu forme severe de boală. Această insuficiență respiratorie, ca unic simptom la unii pacienți, apare când distrucția pulmonară este severă. Abia atunci când ai 70% din plămân afectat simți această sete de aer. Ignorarea regulilor de bun simț pot să te ducă în spital. Am avut și copii la ATI, dar i-am salvat și sunt sănătoși. Ce am avut acum, am avut cu comorbidități”, a declarat Cristian Oancea la B1 TV.

Medicul Cristian Oancea a precizat că în Spitalul ”Victor Babeș” se tratează cazurile foarte severe de coronavirus.

Spitalul ”Victor Babeș” tratează cazurile severe și foarte severe (…) Medicii de familie deservesc formele ușoare de patologie. Ce am putut face, a fost ca fiecare pat să aibă și oxigenoterapie ca tratament. Urmează să găsim soluțiile ca să mărim extinderea capacității de apărare a pacienților”, a spus managerul spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara.

Un număr de 241 de copii infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în spitale, opt fiind în secţiile de terapie intensivă, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *