Reacție categorică a președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pe subiectul pensiilor speciale – trebuie tăiate, iar Guvernul să își asume răspunderea în Parlament!

Mai mult, liderul social-democraților i-a „atins” și pe partenerii de guvernare din UDMR, arătați cu degetul pentru ultimele ieșiri publice pe acest subiect.

Ciolacu: „Nu pot continua ca om politic dacă…”

În opinia lui Ciolacu, tema renunțării la pensiile speciale se poate dezbate și în Parlament, fiind suficient timp pentru a face acest lucru.

Avem timp să terminăm și în Parlament. Sesiunea parlamentară se termină pe 1 iulie. Deci, nu e nicio problemă. Problema e că trebuiau deja închise, fiind în cererea de plată nr. 3. Dar, sunt ferm convins că ne vom încadra”, a spus Ciolacu.

Întrebat de jurnaliști dacă varianta asumării răspunderii rămâne în picioare, atâta timp cât partenerii din coaliție, respectiv UDMR, spuneau că nu știu nimic despre așa ceva și că nu s-a discutat în coaliție, Marcel Ciolacu a răspuns pe un ton ușor iritat:

Îmi cer scuze, dar chiar nu cer voie UDMR pentru orice vreau eu spun. Am spus în sală foarte clar. Îmi pare rău că cei de la UDMR, totuși, înainte să își dea cu părerea, ar trebui să mă întrebe și pe mine. Nu pot continua ca om politic, ca prim-ministru dacă eu nu rezolv această problemă”.

Președintele PSD spune că va veni cu o lege de asumare a răspunderii în fața Parlamentului atunci când va fi premier în ceea ce privește pensiile speciale.

Ciolacu este tranșant în privința renunțării la pensiile speciale: „Ori trece legea, ori plec eu acasă!”.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *