Ministrul de interne Marcel Vela este solidar cu un polițist aflat în greva foamei, pentru a protesta împotriva problemelor din sistem. Marcel Vela l-a sunat personal pe agent și s-a oferit să vină la Moinești, unde lucrează, pentru a discuta față în față.
Aurel Munteanu, agent șef la Poliția Moinești, a mai protestat și în trecut față de nedreptățile din structurile de Poliție, iar în octombrie 2019 a amenințat că se sinucide împușcându-se cu pistolul. Acum, agentul aflat în concediu medical a anunțat că a intrat în greva foamei, iar vestea a ajuns la urechile ministrului de interne, arată publicația Știri pe Surse.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că a vorbit la telefon cu polițistul de la Bacău și ”mi-a spus tot ceea ce avea pe suflet”. Vela a explicat că s-a oferit să meargă la Bacău pentru a vorbi față în față, dar agentul a apreciat gestul și i-a spus că va veni el la minister.