Premierul Nicolae Ciucă nu exclude posibilitatea ca un eveniment precum cel din Polonia, unde o rachetă a ucis doi oameni într-o localitate de lângă frontiera cu Ucraina, să se întâmple şi în România.

„România este o ţară sigură. Sigur, nu putem să spunem că nu se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Polonia, este foarte greu de previzionat, este foarte greu de anticipat un astfel de eveniment. Nu vreau să vă spun acum că suntem în măsură să dispunem de mijloace tehnice să prevenim orice astfel de situaţie. Este imposibil”, a declarat premierul, citat de Agerpres.

Întrebat dacă se vor lua măsuri de securitate suplimentare în judeţele de la frontiera cu Ucraina, premierul a răspuns că „probabil” acest lucru este analizat de Ministerul Apărării Naţionale.

„În acest moment este o situaţie care încă are un efect emoţional şi este normal să fie aşa pentru că au murit oameni. Este o problemă care ţine efectiv de măsurile care se iau la nivelul Ministerului Apărări Naţionale şi nu aş vrea să anticipez măsurile care sunt probabil în analiză, iar partea aceasta de siguranţă eu pot să vă spun că, aşa cum de fiecare dată am avut posibilitatea, şi acum susţin că prin tot ceea ce facem la nivelul Guvernului împreună cu aliaţii nu facem altceva decât să luăm toate măsurile astfel încât să nu avem astfel de evenimente”, a spus Nicolae Ciucă.

Racheta care a ucis doi oameni a căzut pe teritoriul Poloniei într-un context în care Rusia a efectuat marţi bombardamente masive asupra unor infrastructuri civile din Ucraina, inclusiv din apropiere de frontiera cu Polonia. După ce iniţial Rusia a fost desemnată drept suspect pentru raidul de marţi, miercuri preşedintele polonez Andrzej Duda a estimat drept „foarte probabil” ca racheta să fi provenit din apărarea antirachetă a Ucrainei. Înaintea reuniunii virtuale de miercuri, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a incriminat Rusia, asigurând că „e clar că nu este vina Ucrainei” şi că în primul rând responsabilitatea pentru căderea rachetei o poartă Rusia, care „continuă războiul ei ilegal împotriva Ucrainei”, a relatat AFP.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *