fratii tate 1

Procurorii DIICOT care îi acuză pe frații Andrew și Tristan Tate de trafic de persoane și viol au atașat la dosar stenograma unei discuții care ar fi avut loc între Andrew și o tânără ajunsă în studioul de videochat din Pipera, potrivit Gândul.

Dialogul dintre cei doi surprinde momentul în care britanicul îi cere femeii să-și tatueze numele său, așa cum a procedat și în cazul altor femei care au ajuns să muncească pentru el ca lucrătoare sexuale și o anunță, totodată, că este „sclava” lui.

La scurt timp după ce au fost arestați preventiv, frații Andrew și Tristan Tate au anunțat, prin intermediul avocaților, că acuzațiile formulate pe numele lor nu sunt susținute de probe, iar afirmațiile publice făcute de Andrew, care îndemna la violență împotriva femeilor, aveau doar rolul de a-l transforma într-un personaj.

Totuși, probele depuse la dosar de procurorii DIICOT au sugerat că Andrew Tate avea un comportament agresiv în mod curent.

Tinerele care făceau videochat îi spuneau lui Andrew Tate „Regele nostru”
Din discuție reiese că fata fusese racolată prin metoda „loverboy”, iar britanicul reușise s-o convingă de faptul că intenționează să o ia de soție. Totuși, în loc să locuiască împreună cu ea, în vila din Pipera, a cazat-o la studioul de videochat.

Acolo, bărbatul a încercat s-o convingă să-și tatueze numele său, așa cum, de altfel, a procedat și cu alte fete și i-a spus că este sclava lui:

”Andrew Tate: Ai nevoie de un mare semn de palmă sau de numele meu.
Fată: Fără tatuaje, baby, urăsc tatuajele. Sunt mișto pe oameni, dar nu pe mine.

Andrew Tate: Dacă ți-aș spune să pui numele meu într-un tatuaj, ai face-o, așa că ar fi bine să speri că nu voi vrea asta și nu vreau încă.
Fată: Deci nu vrei ce vreau eu?

Andrew Tate: Vrei ce vreau eu!
Fată: Atunci e bine că nu vrei să îmi fac un tatuaj.
Andrew Tate: Încă. Ar fi important pentru mine, dar trebuie mai întâi să văd că meriți.
…………………………………

Fată: Câte fete au deja numele tău?
Andrew Tate: Două.

Fată: Cred că trebuie să ne axăm mai mult pe relația noastră decât pe lucruri externe.

Andrew Tate: Vei scrie altceva, ceva frumos.

Fată: Vreau să rămân pură.

Andrew Tate: Femeile pure se supun bărbaților lor.
…………………..

Andrew Tate: Unde este cina mea?

Fată: Baby, nu vorbi așa, te rog. Știi că vreau să îți fac cina, doar așteaptă să ajung la tine.

Andrew Tate: Sclavă!
Fată: Te rog
…………

Andrew Tate: Curea!
Fată: Vrei să fiu sclava ta sau soția ta?

Andrew Tate: Vei face orice îți spun, ceea ce e același lucru. Dacă aleg o femeie să fie soția mea, mă va iubi suficient să mă lase să îi spun cu am eu chef. Eu voi decide dacă este sclavă. Nu face ea regulile, eu sunt bărbat, nu ascult plângeri de la femei. Doar ai încredere în mine și taci din gură, nu mă mai enerva astăzi din nou! Nu contează dacă îți spun sclavă, contează să pot dacă aș vrea să o fac fără ca tu să fii proastă. Sunt destule femei proaste. Dacă vreau să accept, am 10.000 de variante de unde să aleg.

Andrew Tate: Trebuie să accepți că ești a mea pentru totdeauna, indiferent ce fac. Iar dacă vrei să mă port mai frumos, mă vei convinge cu tandrețe”.

În contextul discuției, Andrew Tate i-a explicat „sclavei” sale ce fac la studio fetele alături de care a ajuns să locuiască:

”Andrew Tate: Și au un show live pe TikTok care produce mulți bani.
Fată: atunci de ce trebuie să lucreze pentru Georgiana? Pot face asta și singure.

Andrew Tate: Nu pot. Nu cum trebuie, nu la nivel de top. Au echipe mari în spate care le fac reclamă, Lucrează la ele 24/24. Fetele alea fac o grămadă de bani, nu e amatorism.
Fată: Nu te enerva, sunt doar curioasă. Vreau să știu de ce m-ai adus aici, în casa asta? Dacă mă respectai, mă întrebai mai întâi dacă sunt ok cu asta. Credeam că vin aici și voi locui cu tine. Este puțin ciudat pentru mine să mă pui să stau cu fete care lucrează pentru tine, mai ales că ai avut ceva cu una dintre ele. (…) mi-a spus că nu a fost nimic între voi doi și că ai grijă de ea ca un ”frate”. Nu sunt proastă, știu că a fost ceva mai mult. (…) Aia a fost în trecut, tu mă pui în aceeași casă cu fosta ta, care este încă îndrăgostită de tine, adică pe bune…știi ce?

Andrew Tate: Nu mă asculți.
Fată: Nu mi-a plăcut faptul că fetele îți spuneau ”regele nostru”, adică nu îmi place să împart, dar știam că vrei asta și am făcut-o pentru tine (…)”

Frații Andrew și Tristan Tate, dar și Luana Alexandra Radu, fostă polițistă la Secția 7, și Georgiana Naghel, au fost arestați preventiv cu două zile înainte de Anul Nou, după ce au fost acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT, mai scrie Gândul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *