Reacție Diana Șoșoacă. După anunțul Patriarhului Daniel că s-a vaccinat, senatoarea Diana Șoșoacă a comentat declarația primului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, care le-a spus miercuri jurnaliștilor că s-a vaccinat, în condițiile în care mulți dintre supușii săi au poziții anti-vaccinare.
Diana Șoșoacă, este oponentă declarată administrării serului anti-COVID-19, mai ales încercărilor Guvernului de a impune vaccinarea obligatorie. Diana Șoșoacă a răspuns întrebărilor jurnaliștilor despre afirmația Patriarhului Daniel că s-a vaccinat.
„Este strict opțiunea dânsului. Din câte știu eu, Patriarhul este un om matur, care poate lua cele mai bune decizii pentru propria persoană. Pe de altă parte, Patriarhul a fost miercuri seara în Parlament, la ședința noastră festivă, cine știe când s-o fi vaccinat?!”, a declarat Șoșoacă, pentru publicația online Impact.
Reacție Diana Șoșoacă. Chiar dacă Patriarhul Daniel s-a vaccinat, Șoșoacă rămâne de neclintit în poziția ei.
„În ceea ce mă privește, poziția mea rămâne aceeași: nu mă vaccinez! Nu am nimic împotriva celor ce au decis să se vaccineze, dar eu personal nu o voi face. În continuare, autoritățile nu au reușit, și aici nu mă refer doar la cele din România, dar și la cele din alte țări, europene în primul rând, să facă dovada certitudinii că folosind acest vaccin situația se îmbunătățește.
Dimpotrivă, avem persoane vaccinate care continuă să se îmbolnăvească sau să transmită boala, deci nu există certitudinea că vaccinându-ne vom întrerupe transmisia acestei boli. Nu mai departe de zilele trecute, Austria a decis să reintroducă carantina, și pentru cei nevaccinați, dar și pentru cei vaccinați!
Și atunci, vă întreb și mă întreb, și-i întreb pe toți ceilalți, despre ce fel de certitudini discutăm atunci când vorbim despre vaccinare?”, a mai transmis senatoarea, potrivit sursei citate.
Miercuri, 24 noiembrie, întrebat dacă s-a vaccinat, Patriarhul Daniel a oferit un răspuns evaziv, care a dat naștere la noi polemici. Liderul BOR nu a dezvăluit dacă s-a referit exclusiv la el, ce ser a primit și când s-a vaccinat.
„Sigur, ne-am vaccinat, gata!”, a declarat Patriarhul Daniel.
În vârstă de 70 de ani, liderul BOR se află în categoria persoanelor vulnerabile, deci cele vizate în primul rând de administrarea serului anti-COVID.