Restricțiile de circulație pe timpul nopții ar putea să fie prelungite
Restricțiile de circulație pe timpul nopții ar putea să fie prelungite

Restricțiile de circulație pe timpul nopții ar putea să fie prelungite cu o oră, adică interdicția cetățenilor de a ieși pe stradă va începe de la orele 22 în loc de 23. Modificarea este analizată de Guvern, afirmă surse din interiorul coaliției de guvernare, iar prin aceasta autoritățile speră să reducă mai ales petrecerile la care participă un număr de persoane peste limita legală.

Restricțiile de circulație din cauza COVID-19. De asemenea, guvernanții ar mai intenționa să impună unităților de cazare din zonele turistice să nu permită ocuparea a mai mult de jumătate din camere, relatează G4Media.

Sursele G4Media au mai precizat că magazinele se vor închide tot la ora 21:00, la fel ca acum, dar mall-urile vor rămâne deschise.

Restricțiile ar urma să intre în vigoare din 14 martie, odată cu prelungirea cu încă o lună a stării de alertă, arată sursele citate.

Luni, premierul Florin Cîțu a declarat că va fi analizată evoluția epidemiei de coronavirus și, în funcție de rezultate, „vom veni cu măsuri”. „E foarte important ca de fiecare dată când cineva nu respectă regulile să fie sancționat dacă vrem să reducem rata infectărilor”, a ținut el să precizeze.

Despre faptul că Timișoara a intrat în carantină din cauza numărului mare de infectări, șeful Guvernului a afirmat: „Nu s-au respectat regulile și nici nu au fost sancționați cei care nu le-au respectat”.

Cîțu a mai spus că România va primit 2,6 milioane de doze de vaccin în martie și tot acum va începe vaccinarea populației generale. Acesta a precizat că a cerut ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și președintelui CNCAV, Valeriu Gheorghiță, să înceapă mai devreme a treia etapă de vaccinare, dacă acest lucru e posibil. Teoretic, a treia etapă de vaccinare ar trebui să înceapă pe 15 martie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *