Ridicarea restricțiilor anticoronavirus ar putea avea loc în iulie la nivel european, este de părere europarlamentarul PNL Cristian Bușoi. Atunci se preconizează că vor exista un număr suficient de persoane vaccinate și o reducere a cazurilor de îmbolnăviri noi, a spus el.
„Cred că ar fi important să dăm o fereastră de timp. Suntem în aceiași direcție cu țările europene. Ne așteptăm ca în U.E, până la mijlocul iulie ne așteptăm să avem o imunitate colectivă obținută, peste 70% din populația adulta imunizată prin vaccin sau boală și odată ca acest prag să fie atins, dacă nu apar variații care nu răspund la vaccinurile existente, să ne întoarcem la o viață aproape normală. Evident ca anumite măsuri prudente vor exista în continuare, probabil virusul nu va dispărea. Probabil în anumite spatii închise aglomerate va trebui să continuăm să purtăm masca. Dacă reușim să oprim răspândirea celui de-al treilea val și dacă reușim sa vaccinăm peste 70% din populație, în luna iulie ne putem reîntoarce la normal, cu restricții aproape de zero”, a declarat Cristian Bușoi.
Ridicarea restricțiilor anticoronavirus și pașaportul de vaccinare. Este în curs de implementare și va fi, în realitate, un cod QR pe telefon, a mai spus Bușoi.
„Procesul este foarte accelerat. Nu-i un pașaport, e un certificat digital care da undă verde celor care se subsumează unor condiții: fie ai fost vaccinat cu rapel, cu vaccinurile aprobate în U.E, fie au un test PCR negativ, fie ai avut boala și ai anticorpi care demonstrează că ești protejat și ca nu ii poți infecta pe ceilalți. Nu știu dacă mijlocul lui mai este termenul la care să se termine și adoptarea legislației în Parlamentul European, în paralele, în Consiliu, să se încheie negocierile intre cele două instituții, iar statele europene să facă platforma informatică. Nu e ceva foarte complicat. Va fi o platformă simplă, pe telefoanele mobile, cu un cod QR care să certifice că este autentic și care poate fi recunoscut în toate țările U.E”, a precizat Cristian Bușoi.
ce spui, Frantz?
ce a fost mai greu, primul an, a trecut, mai avem 2 (doi)! 🙁
pricepi?