Gabriel Mutu, primarul sectorului 6 și susținătorul necondiționat al idolului său, Liviu Dragnea atunci când ultimul era pe val, a avut ca temă principală a campaniei electorale din 2016 siguranța cetățenilor.

Asasinarea interlopului Florin Mototolea, zis și Emi Pian, liderul clanului Duduianu, care s-a petrecut săptămâna trecută în cartierul Giulești Sârbi, a readus în discuție tema siguranței cetățenilor din sector. Sângerosul incident a avut loc în sectorul 6, sector în care la vârful lanțului de comandă se află primarul Gabriel Mutu, cel care are în subordine directă Poliția locală a sectorului 6 se arată într-un material MondoNews.

Dezordine publică în Sectorul 6

Printre atribuțiile instituției se numără și menținerea ordinii publice de care ar trebui să se ocupe inclusiv brigada de intervenție rapidă din cadrul acesteia. Dar acest lucru nu se întâmplă, chiar dacă primarul sectorului 6 a rechemat, de urgență, toți angajații Poliției Locale aflați în concediu, însă doar pentru a-i folosi la paza panourilor electorale și nu pentru a se ocupa de cazurile cu adevărat importante! Și asta în condițiile în care sectorul 6 are două zone care necesită atenție sporită din partea forțelor de ordine: Militari (la granița cu Chiajna) și Giulești Sârbi.

Asasinarea lui Emi Pian din Giulești Sârbi a avut loc, la mai puțin de o lună distanță, de la un alt scandal monstru care a avut loc tot în sectorul 6 și i-a avut în prim-plan tot pe cei din clanul Duduianu. Atunci, Gheorghiță Vasiloi, cunoscut de mulți ca „șeful lui Mutu” din cauza influenței pe care o are asupra primarului social democrat (și despre se spune că a investit masiv în campania electorală a lui Gabriel Mutu de acum 4 ani) sărbătorea majoratul nepotului său la fostul restaurant ”Bârlogul Lupilor”, cunoscut în prezent sub denumirea ”Le Blank”. În toiul petrecerii câțiva membri ai clanului Duduianu și-au făcut apariția pentru a recupera o datorie de la Florin Salam. Aramis Duduianu a avut o discuție aprinsă cu manelistul.

Scandal după scandal în mandatul Gabriel Mutu

Ion Cornel Petruț zis ”Magiunică”, ginerele lui Gheorghiță Vasiloi, s-a văzut nevoit să intervină. El a încercat să se impună în fața lui Aramis fără succes. Participanții la petrecere, majoritatea membrii ai clanului Vasiloi, i-au dominat numeric pe Duduieni, iar Aramis a fost bătut de Costeluș Litrașu.

În aceste condiții, nici măcar relația de prietenie și coordonarea directă dintre Gabriel Mutu și șeful Poliției Sectorului 6, Grigore Brândușescu, nu poate opri avalanșa de incidente făcute de interlopi în sectorul condus de primarul social-democrat. Practic, edilul Mutu gestionează siguranța cetățenilor cu abilitatea unui lucrător la spații verzi.

Citește continuarea pe Mondo News

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.