Simona Halep s-a vaccinat miercuri împotriva COVID. Tenismena a fost imunizată la prima doză cu serul Pfizer-BioNTech și nu a avut reacții secundare.
Simona Halep s-a vaccinat „Sunt bine. Am avut un pic de emoții. Da, îmi doream (să mă vaccinez, n.r.), dar bineînțeles că tot timpul am emoții când se întâmplă ceva. Am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine acum”, a spus Simona Halep, potrivit B1TV.
Întrebată cât de mult înseamnă mesajul de îndemn la vaccinare pe care îl transmite românilor, având în vedere notorietatea sa, Simona Halep a răspuns: „Consider că este spre binele tuturor acest vaccin și de aceea am și hotărât să îl fac, pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate, și sper cât mai mulți oameni să se vaccineze”.
Referitor la nivelul de siguranță pe care îl va avea pentru următoarele turnee după vaccinarea anti-COVID-19, ea a explicat: „Trebuie să fac și al doilea, rapelul. Mă liniștește acest lucru, că sunt mai în siguranță după acest vaccin, dar în continuare o să am grijă și o să încerc să mă protejez cât se poate de mult” a mai spus Halep, gândindu-se la protecția asigurată de vaccin pentru turneele la care va participa.
Jucătoarea aflată pe locul 3 mondial în tenisul feminin a precizat că plănuiește să meargă la WTA Dubai, unde are de apărat trofeul câștigat în anul 2020, însă se află în recuperare acum și va lua o decizie finală săptămâna viitoare.
Întrebată dacă se teme de eventuale reacții adverse, Simona Halep a afirmat: „Păi, sunt bine acum. Nu am nimic, deci nu sunt reacții adverse. Sper să nu am niciodată”.
Întrebată dacă e mai sigură participarea la Jocurile Olimpice după acest vaccin, sportiva a subliniat: „Da, vreau să merg 100% la Olimpiadă și vreau să fac și treabă bună”.
Cum până la Olimpiada de la Tokyo au mai rămas doar 150 de zile, Simona Halep a fost întrebată dacă se gândește tot mai des la obținerea unei medalii olimpice, ocazie cu care a răspuns: „Da, și se vorbește din ce în ce mai mult despre Olimpiadă. Îmi doresc tare mult medalia. Sper să reușesc să iau una, oricare ar fi ea, și să ne bucurăm de momentul de acolo. Sper să nu fie greu așa cum a fost în Australia, pentru că a fost un pic greu”.
Simona Halep a vorbit și locul din clasamentul WTA, unde a coborât o poziție după sfertul de finală jucat la Australian Open, și spune că acesta contează „mai puțin”.
„Abia a început anul. Am multe turnee în față și sper să joc bine la fiecare turneu pe care îl joc, așa cum am făcut și în Australia”, a mai declarat Simona Halep.