Fostul președinte Traian Băsescu a lansat critici severe la adresa autorităților române pentru lipsa de reacție față de discursul vicepreședintelui american JD Vance la Conferința de Securitate de la Munchen, pe care l-a catalogat drept umilitor pentru România.
Băsescu și-a exprimat indignarea că ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, nu a replicat imediat după intervenția lui Vance.
„Mă înfurie că ministrul nostru de Externe n-a reacționat la Munchen”, a declarat fostul președinte într-o emisiune B1TV, adăugând că Hurezeanu ar fi trebuit să îi amintească lui Vance de problemele din propria țară: „Trebuia să-i amintească dlui Vance că șeful lui nu recunoștea alegerile anterioare, că a trimis hoarde asupra Capitolului, că acum două alegeri vorbeau că rușii au influențat alegerile, că au avut o anchetă de patru ani și au ajuns la concluzia că n-au influențat sau n-au descoperit urmele rușilor.”
Băsescu a subliniat gravitatea momentului, afirmând: „A fost un lucru urât, eu nu știu de ce America a făcut acest lucru că practic ne-au umilit într-un moment al anului și-ntr-o conferință extrem de importantă. Nu-mi explic de ce America a făcut un gest atât de urât.”
În același timp, fostul președinte a remarcat și lipsa de reacție din partea forțelor politice din România: „N-am văzut niciun suveranist având reacție la discursul lui Vance, ceea ce ne arată că sunt în stare să suporte orice afront numai să fie băgați în seamă sau acceptați.”
Referindu-se la Călin Georgescu, Băsescu a fost tranșant: „Nu cred că soluția asta suveranistă pe care o întruchipează dnul Georgescu – pe care eu personal îl consider un șarlatan, asta am spus-o de la început și de când îl știu – poate reprezenta viitorul pentru această țară.”
Criticile fostului președinte nu s-au oprit aici, acesta îndreptându-și atacurile și spre coaliția de guvernare: „Pe de altă parte, forțele pro-occidentale mențin în funcția de premier un incompetent de teapa lui Ciolacu, mențin la Externe un scriitor sau un ziarist, un amator, în loc să pună diplomați profesioniști care au făcut diplomație când s-a intra în UE, în NATO.”
Băsescu a concluzionat că România are nevoie de profesioniști în diplomație, nu de „amatori aduși să aibă o sinecură”, subliniind că țara dispune de „diplomați extrem de puternici”, care ar putea reprezenta cu adevărat interesele naționale în context internațional.