Un politolog rus a luat-o razna complet în discursul său de susținere

Un politolog rus a luat-o razna complet în discursul său de susținere al războiului brutal pornit de Putin în Ucraina. La televiziunea rusă, politologul rus Mihail Markelov a spus răspicat că principalul obiectiv al forțelor ruse în Ucraina ar trebui să fie uciderea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și a „conducerii naziste” de la Kiev.

„Zelenski nu va semna niciodată niciun fel de capitulare. Asta este clar deja. Ar trebui să ne gândim serios la lichidarea conducerii naziste a acestei țări, incluzându-i aici nu doar pe Zelenski și cercul său de consilieri apropiați, dar și Rada (n.r. – parlamentul ucrainean) și întregul guvern, care în prezent comite un genocid total împotriva propriului popor”, a declarat Mihail Markelov, la televiziunea publică rusă Rossyia-1, potrivit B1TV.

Asta ar trebui să fie ținta noastră numărul 1, după modul în care teroriștii au fost ținta principală pentru Israel, pe ei i-au distrus peste tot în lume. Așa ar trebui noi să îi distrugem pe criminalii naziști. E inutil să îi judecăm, să îi fugărim pe tot teritoriul Ucrainei. Obiectivul nostru este să eliberăm acest teritoriu de naziști și să creăm o viață normală, pașnică acolo”, a adăugat el.

Rusia susține că ofensiva militară lansată împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022 ar fi de fapt o „operațiune militară specială” pentru a dezarma și „denazifica” statul invadat, însă Kievul și Occidentul au respins poziția absurdă a Moscovei ca fiind un simplu pretext pentru un război de agresiune complet neprovocat.

De altfel, retorica nejustificată a oficialilor ruși i-a adus și într-o dispută cu Statul Israel, situație care a culminat cu președintele rus Vladimir Putin prezentându-i scuze fostului premier israelian Naftali Bennett.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *