Dezvăluiri incredibile făcute de jurnaliștii britanici, care susțin că Vladimir Putin este obsedat de tot ce înseamnă ocultism. Liderul rus ar fi mai mult decât interesat de telepatie și, atenție, ritualuri sângeroase!

Cotidianul The Sun scrie că Vladimir Putin și-a pus toată încrederea într-un medium care, prin divagațiile făcute, a dus omenirea în pragul războiului nuclear.

Putin se teme de blestemele șamanilor

Se spune despre președintele rus că este foarte superstițios și se teme de blestemele șamanilor. Astfel, el chiar ar fi sacrificat ritualic un câine negru și un vultur. Mai mult, Putin ar face baie în sânge „magic” de coarne de cerb, ca să își sporească apetitul sexual.

Putin și cei din anturajul său „cred într-o mulțime de lucruri magice”, punctează The Sun, care mai arată că unele dintre aceste „credințe” ar putea sta la baza deciziei de a invada Ucraina.

Oleg Kashin, un scriitor rus care a cercetat pe larg legăturile lui Putin cu ocultismul, a povestit pentru sursa citată cum un spion pe nume Georgy Rogozin i-a reconfigurat lui Putin întreaga viziune asupra lumii. Acest Rogozin a fost un ofițer KGB interesat de paranormal și care avea o înclinație pentru telepatie și parapsihologie. Supranumit „Merlin la Kremlin”, spionul Georgy Rogozin s-a lăudat în timpul vieții că are puterea să citească gândurile, să invoce spiritele, ba chiar că i-ar fi prezis viitorul lu Boris Elțîn, ex-liderul Rusiei.

Deși a murit în 2014, se spune că Rogozin încă mai are o influență puternică asupra lui Vladimir Putin.

„Halucinațiile demente ale unui medium de la Kremlin, mort de mult timp, au dus la un război real și au dus lumea în pragul unui război nuclear. Este imposibil de evitat misticismul care înconjoară deciziile lui Putin și ale cercului său. Ei cred în multe lucruri magice” – Oleg Kashin, scriitor rus

Președintele rus și Patrușev, controlați de Georgy Rogozin

Jurnaliștii britanici scriu că, la un moment dat, Georgy Rogozin ar fi căzut într-o transă hipnotică în timp ce privea o fotografie înfățișând-o pe Madeleine Albright, fostul premier al Marii Britanii. Despre ea, ex-spionul KGB ar fi spus că avea o ură extremă față de Rusia. Cu alte ocazii, acest așa-zis medium a „văzut” că SUA vor să „fure” Rusiei regiunea Siberia pentru a avea acces la vastele rezerve de bogății (gaze, țiței, cărbune, lemn etc) de acolo. The Sun face o paralelă între viziunile lui Rogozin și faptul că Putin și Nikolai Patrușev, șeful SVR, nu o dată au vorbit despre acest subiect.

Mai departe, scriitorul Oleg Kashin amintește și cazul „șamanului siberian” Aleksandr Gabyshev, care în 2019 a pornit un marș spre Moscova având drept obiectiv „purificarea spiritului demonic” al lui Vladimir Putin. Temându-se de blestemele șamanului, liderul de la Kremlin ar fi ordonat arestarea acestuia, produsă cu câțiva kilometri înainte ca „marșul” să ajungă la Moscova. În prezent, Gabyshev  se află într-un spital de psihiatrie.

„Legile rusești nu interzic șamanii și singurul motiv pentru arestarea sa, sunt sigur, este că Putin credea în aceste ritualuri și era îngrijorat de ele” – Oleg Kashin

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *