zelenski
zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune ținta Rusiei nu este țara sa, ci „întregul proiect european”. În acest context el a vorbit și de așteptările pe care le are de la Occident.

„Agresiunea rusă nu a fost menită să se limiteze doar la Ucraina, doar la distrugerea libertăţii şi a vieţilor noastre. Întregul proiect european: acesta este obiectivul Federaţiei Ruse”, a spus Volodimir Zelenski, în cel mai recent discurs al său.

În acest context, Volodimir Zelenski a vorbit și de așteptările pe care le are de la Occident.

„Să ne elibereze ţara de invadatori. Şi să asigure securitatea Ucrainei şi, prin urmare, securitatea democraţiei şi a libertăţii pentru popoarele din Europa de Est. Este, de fapt, o strategie de apărare pentru orice stat civilizat. Puneţi presiune maximă asupra Rusiei pentru a restabili pacea şi securitatea cât mai curând posibil, pentru a readuce puterea în cadrul dreptului internaţional cât mai curând posibil şi pentru a evita o catastrofă prin utilizarea legii forţei, o catastrofă care va dăuna inevitabil tuturor”, a conchis Zelenski.

O groapă comună cu zeci de ucraineni uciși a fost găsită în Buzova, în apropiere de Kiev

O groapă comună cu zeci de cadavre ale ucrainenilor uciși a fost descoperită în Buzova, un sat în apropiere de Kiev, a anunțat un oficial local, scrie Reuters.

Șeful comunității Dmytrivka, care include Buzova, Taras Didych, a spus pentru televiziunea ucraineană că trupurile au fost găsite într-un șanț în apropierea unei benzinării.

Nu a fost anunțat încă un număr al morților.

„Acum ne întoarcem la viață, dar în timpul ocupației am avut , mulți civili au murit”, a declarat Didych.

Zelenski spune că Ucraina este „oricând pregătită” pentru convorbiri cu Rusia

„Ucraina a spus mereu că este pregătită pentru negocieri şi caută orice posibilitate pentru a opri războiul. În paralel vedem, din păcate, pregătiri pentru lupte importante, unii spun decisive, în est”, a afirmat şeful statului ucrainean, Zelenski.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *