George Daniel Pînzaru

George Daniel Pînzaru a început, la doar 25 de ani, să-și clădească o promițătoare carieră politică. Pînzaru a făcut primul pas în 2016, când a candidat pe listele Alianței electorale PSD + UNPR la alegerile locale. El a devenit consilier local al Sectorului 4.

Cu toate că, în 2016, George Pînzaru era UNPR-ist convins, între timp el a trecut, fără regrete, de partea ALDE. La finalul aului 2019, Daniel George Pînzaru a anunțat că va candida la Primăria Sectorului 4 din partea ALDE – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

„Biroul Politic teritorial ALDE Sector 4-Partidul Alianța Liberalilor și Democraților a decis în unanimitate susținerea candidaturii mele, lucru ce mă onorează și responsabilizează.

„În luna ianuarie îmi voi prezenta echipa și programul politic. Până atunci aștept de la dumneavoastră sugestii de proiecte ce ar trebui cuprinse în bugetul anului 2020 pe adresa de mail “pinzaru@politician.com”. Doamne ajută!”, a scris Pînzaru Daniel pe pagina sa de Facebook.

Nici din punct de vedere juridic, George Daniel Pînzaru nu are un dosar imaculat. În anul 2017, el a fost amendat de polițiștii de la Secția 10. A contestat procesul-verbal de contravenție, însă instanța nu i-a dat dreptate.

Potrivit declarației de avere, în anul 2019, George Daniel Pînzaru a achiziționat un apartament cu suprafața de 55 de mp, situat în Capitală.

În anul 2018, George Pînzaru a câștigat 16.000 ca asistent în brokeraj în cadrul companiei Magnum. El a mai luat 12.000 de lei din indemnizația de consilier local.

George Daniel Pînzaru – afaceri UNPR-iste

Înainte de a intra în politică, în anul 2016, Daniel George Pînzaru era președinte al Organizației de Studenți UNPR Sector 4. El a fost și vicepreședinte al Organizației de Studenți UNPR România. Politicianul era și secretar general al filialei UNPR Sector 4.

Politicianul era coordonator spectacole în cadrul UNATC. El a fost angajat al Luxury Events & Entertainment București.

Pînzaru a fost vicepreședinte al Asociației „Dezvoltarea Idealurilor Tinerilor”. ONG-ul era condus de Alexandra Dobre cunoscuta ca fiind „bruneta lui Gabriel Oprea”. DIT a fost scutit de taxe de UNPR-istul Neculai Onțanu. Asociația a primit un sediu pe Str. Jean Louis Calderon la nr. 39.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *