Am prezentat vedetele. Oamenii sistemului care au fost selectați de Guvern pentru finanțare cu bani europeni. Am văzut antreprenori care au fost afectați de pandemie. Fiul lui Bădălău de la PSD, tatăl lui Budjuveanu de la PNL, mituitorii Elenei Udrea, finii lui Darius Vâlcov (PSD) sau partenerii de afaceri ai baronului condamnat Aristotel Căncescu. Regele pandemiei, Adrian Hideg sau partenerii de afaceri ai austriecilor de la Holtzindustrie se află pe lista de premianți ai executivului.

Vă prezentăm și „premianții” care sunt de mai mică anvergură. Punem la dispoziția publicului lista de câștigători ai finanțărilor. Ediție comentată de Lumea Politică.

Am urmărit afilierea politică, puzderia de contracte publice sau alte controverse. Vedem o imagine reală a antreprenoriatului politic din democrația originală din România. Dacă am face parte dintre funcționarii care au împărțit aceste fonduri ne-ar fi frică în momentul în care am vedea câți denunțători sunt pe această listă.

Cine are date despre aceste companii sau despre alte fraude care au loc în legătură cu fondurile acordate de guvern este rugat să ia legătura cât mai repede cu Lumea Politică.

Denumire

Suma eligibilă

Observații

NEDEX GRUP SRL4.081.837Ovidiu Degeratu Bădescu și soția sa Olivera sunt doi antreprenori din Timișoara obișnuiți ai contractelor din bani publici. Nedex Grup are mai multe contracte cu Primăria Timișoara.
BUENO COMP S.R.L.3.803.154Enache Bucovală, patronul Bueno Comp este Consilier Județean la Constanța. El a fost ales pe lista PNL. Bueno Comp a mai primit ajutor de la stat de 800.000 de lei din bani europeni ca urmare a problemelor din domeniul Horeca din timpul Pandemiei.
CAMPEADOR CONSTRUCT SRL3.803.154Daniel Larionesi este un afacerist care este apropiat de aripa PD din interiorul PNL. El a avut afaceri cu Bogdan Man, fiul fostului lider PDL Mircea Man. Tatăl lui Daniel, Traian Larionesi a fost implicat într-un dosar DNA în 2014. Dosarul se referea la mituirea șefului IPJ Bistrița Năsăud.
TOPNEF RECICLARE SRL3.803.154Cristian Nicolae Deaconu a fost considerat de presă un pion al eminenței cenușii a PSD, Darius Vîlcov. La firma Topnef Reciclare care primește de la stat 3,8 milioane de lei era angajată fosta soție a city managerului din Slatina, Cristian Cizmaru. Cristian Nicolae Diaconu a preluat în 2016 firma Anceti SA privatizată de COnsiliul Local Slatina. În 2014, Curtea de Conturi considera că prin privatizarea Anceti s-a produs un prejudiciu de 633.345 lei.
TESAN PREST SRL3.803.154Firmă obișnuită a achizițiilor directe. Ionel Cristian Tesan este asociat cu soția primarului liberal Ioan Mărcuș din Sântandrei în firma Nepas Tour. Tesan Prest are în operare mai multe rute de transport oferite de Consiliul Județean Bihor.
EBENS BLUE BAU S.R.L.3.803.154Gheorghe Benzar și Fedor Masnita, asociați în firma Rofeli Bau Group sunt lideri PMP din Timișoara. Firma Ebens Blue Bau are mai multe contracte publice în domeniul construcțiilor.
DACOREX COM SRL3.803.154Peste 300 de contracte publice fără licitație.
BIT INVEST SRL3.803.154Partidul TODE
INDEMINAREA CONSTRUCT YND SRL3.803.153Alexandru Darius Simionca este patronul firmei care primește 3,8 milioane de lei de la Guvern. Ionuț Simionca a fost parlamentar PMP.
PORTHOS MOTO S.R.L.3.803.150Radu Cristian Igna deține și Igna Construct care se laudă cu 33 de contracte publice din care 13 au fost atribuite fără licitație. El domină piața construcțiilor din Oradea, locul de baștină al ministrului care a împărțit fondurile.
EURO AMBIANCE CONSTRUCT SRL3.803.146Aceiași familie Igna. Patru lei diferență între proiecte. Oradea.
AQUA PRESIDENT SRL3.803.127Dumitru Fechete este consilier local PNL în localitatea Oșorhei din Bihorul natal al ministrului Boloș.
RONERA RUBBER SA3.803.110Fabrica Ronera Rubber a fost vizitată de președintele Klaus Iohannis în campania electorală în urma căreia a ajuns șef al statului prima dată. În 2020, patronul Ronera, Ion Negrilescu a cumpărat un teren de 7000 mp de la consiliera local a PNL Pitești, Ana Stan.
KALPER DC BUILDING SRL3.803.051Beneficiara mai multor bani europeni din Arad.
SIRAJ BUCIUM SRL3.802.925Giani Canschi abonat la contractele publice ale Consiliului Județean Iași condus de liberalul Costel Alexe. Fiul primarului PSD din Popricani, Valeriu Pârlog este asociat cu Giani Canschi în firma Euro Elmar SRL
PIK DEVELOPMENT IMPEX SRL3.802.857Firmă cu trei angajați din Ploiești. Alexandru Cristian, patronul companiei mai deține firma Pikanore din Brazi care are mai multe contracte publice în Prahova. Alexandru Ninel Aurelian, asociat cu patronul PIK Development într-o firmă de pază a fost consilier local în localitatea Bărcănești din Prahova. Afilierea politică: PNL.
CONTEH BARENGOTT S.R.L.3.802.857Firmă abonată la contracte publice din Dâmbovița. Familia Răuțoiu are mai multe firme care sunt, în principal, beneficiarele unor lucrări publice.
ROMTURINGIA SRL3.802.617În octombrie 2022 Romturingia a câștigat un contract cu DNA pentru completarea parcului auto al instituției.
ELEKTRA INVEST SRL3.801.731Firma apare în dosarul de corupție al fostului consilier al lui Sorin Oprescu. Nelu Iordache i-a denunțat în fața instanței. Solomon Wigler mi-a cerut sa iau legatura cu Madalin Dumitru. Cel din urma mi-a cerut, in octombrie 2012, sa platesc 100.000 de euro catre firma Elektra Invest SRL pentru a mi se aproba proiectul. Am platit 300.000 de lei lui Dan Oproescu de la Elektra”, a sustinut Iordache in denuntul facut in fata instantei.
FALLOW SRL3.801.100Nicolae Petrică a fost amendat în 2021 pentru că utiliza malul râului Teleajen ca depozit de deșeuri din construcții. Comisarii Gărizii de Mediu l-au sancționat cu 40.000 de lei amendă.
KRANZ EUROCENTER S.R.L.3.800.857Corin Boian, unul dintre patronii Kranz Eurocenter este denunțător în dosarul Gala Bute în care Elena Udrea s-a dus la pușcărie. În 2014, firma era în vizorul procurorilor DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2.385.000 de lei. Firma a luat mai multe contracte de la CJ Cluj și Municipiul Cluj Napoca.
PADRINO SRL3.800.530Mircea Zavelcă – apropiat de PSD Olt. Campion la contracte publice
FRESCOVERDE SRL3.792.125Oradea, Bihor. Jean Podilă, unul dintre patronii firmei a fost implicat într-un dosar de mită. Fostul șef al Finanțelor din Bihor, Ioan Lascău a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru că a luat de la Podilă 40000 de lei. Podilă a fost transformat în parte vătămată și nu a fost acuzat de dare de mită.
COSIM SRL3.790.522Bora Gheorghe i-a vândut lui Iuliu Ioan Feier (ALDE Cluj)  firma Anteprest în 2021.
WOMA ECOSERV CONSTRUCT SRL3.790.147WOMA ECOSERV CONSTRUCT deține o groapă de guni în Prahova și este în conflict cu localnicii din Strejnicu din această cauză. Alexandru Ninel Aurelian a fost consilier local din partea PNL până în 2016.
GENEX FINANTARE SRL3.784.032Genex Finanțare va trebui să plătească 10% din bani europeni pentru a acoperi amenda dictată de Consiliul Concurenței. Compania deținută de Daniel Ovidiu Țăran (PMP) a fost amendată pentru că făcea înțelegeri anticoncurențiale cu austriecii de la Holzindustrie. Practic firma aleasă spre finanțare participa la licitații trucate împreună cu alte 31 de companii în favoarea austriecilor de la Holtindustrie.
DACIA SRL3.779.764Dacia SRL este deținută de Gheorghe și Maria Petruț împreună cu fostul director al Drumuri și Poduri Bistrița, Mircea Lucian Cherecheș.
ROMAUTO INTEGRAL SRL3.778.049Lazăr Toma Ion, patronul Romauto Integral deține și Pentarom, o companie cu aproape 400 de contracte publice, majoritatea câștigate fără licitație. El primește alte 3,7 milioane în acest proiect și pe firma Ecorom Star Invest.
ECOROM STAR INVEST SRL3.764.932Lazăr Toma Ion, patronul Romauto Integral deține și Pentarom, o companie cu aproape 400 de contracte publice, majoritatea câștigate fără licitație.
PRIMA IMPEX SRL3.764.008În februarie, Prima Impex SRL apărea pe lista firmelor anchetate de DNA pentru fraude cu bani europeni acordate IMM-urilor.
FERUCCIO COM SRL3.733.041În trecut firma a fost reprezentată de Alexandru Ninel Aurelian care mai are două firme în acest proiect. Fost consilier local PNL.
ALPHA-GAMA SRL3.728.945Iosif Ingrish se ocupă de exploatările companiei Nis Petrol subsidiară a rușilor de la Gazprom. A fost candidat UNPR la alegerile locale. Ingrish viza președinția Consiliului Județean Timiș.
PAMAVI HOUSE INSTAL S.R.L.3.727.851Patronul firmei selectate să primească bani europeni este Manuel Pavel Vidran, fiul primarului PNL din Zimand, Dorel Vidran.
GRANUPLAST DIRECT SRL3.720.752Granuplast Direct este o companie controversată acuzată de presă că este implicată în afaceri dubioase cu deșeuri. Firma activează în Bihorul natal al ministrului Boloș. Todoran Cristina Monica a mai avut o firmă asemănătoare pe care a vândut-o înainte de faliment unui olandez născut în Irak.
DON PEDRO SRL3.707.828Don Pedro SRL a primit prin contracte publice până acum 4 milioane de euro majoritatea în timpul pandemiei pentru produse aferente igienizării.
TGM GROUP EXCLUSIVE SRL3.685.760TGM Group Exclusive SRL are 188 de contracte cu autorități publice în ultimii 5 ani.
MARCOTIM IMPEX SRL3.628.199Firma operează o pensiune lângă Cluj, dar a fost implicată și în scandalul întârzierii lucrărilor la Autostrada Transilvania.
SIRD CONSTRUCT SRL3.582.000SIRD Construct este o firmă obișnuită cu achizițiile publice. Patronul, Ioan Gabriel Stanciu mai deține și firma Opentrans SRL care este conectată la banii primăriei conduse de Emil Boc.
EURO VIAL RESIDENCE SRL3.578.973Virgil Lixandru, unul dintre patronii companiei Euro Vial Residence SRL este un fost consilier local din Constanța care s-a apucat de dezvoltări imobiliare. Lixandru construiește mai multe blocuri în zona litoralului. El a reprezentat PNL în consiliul local.
PARAPHARM SRL3.551.831RÁCZ LEVENTE-ZSOLT este consilier local din partea UDMR.
ANP EXPERT 2007 SRL3.535.261Aceiași brigadă de patroni mai au o firmă care primește finanțare. Sunt obișnuiți ai contractelor publice.
CIVIL SPEED SRL3.430.711Civil Speed SRL are 70 de contracte cu mai multe primării din Vâlcea în ultimii ani.
HABITAT INSTAL CONCEPT SRL3.427.085Hideg Andrei Cristian este unul dintre beneficiarii pandemiei. El este personajul principal al afacerilor cu măști. Familia Hideg controlează Sanimed care a vândut statului prin intermediul unei firme din Giurgiu mai multe măști, tranzacții anchetate de DNA. Selca SA, o altă firmă deținută de patronii finanțați prin măsura 4.1.1 este o obișnuită a contractelor de asfaltare.
NOVOBUILDING S.A.3.381.361Silviu Cristian Ștefănescu Dragotă este fost vice-primar al Craiovei din partea PSD. El are mai multe contracte pe diferite firme cu orașul pe care l-a reprezentat în Consiliul Local. În 2018 a fost numit director al filialei Smart a Transelectrica.
LYK S.R.L.3.354.427Patronul Lyk SRL a fost cercetat pentru evaziune fiscală în 2012. Presa a mai evidențiat niște afaceri dubioase cu un polițist care proteja afacerile firmei finanțate de stat cu bani europeni.
CAMLUK PLAST SRL3.303.206Firma este abonată la contractele publice oferite de primăria din Cluj Napoca. Stanciu Ana Camelia mai detine Sird Construct, alta firma care lucrează pe bani publici.
ALBENDIEGO SRL3.296.067Daniel Larionesi este un afacerist care este apropiat de aripa PD din interiorul PNL. El a avut afaceri cu Bogdan Man, fiul fostului lider PDL Mircea Man. Tatăl lui Daniel, Traian Larionesi a fost implicat într-un dosar DNA în 2014. Dosarul se referea la mituirea șefului IPJ Bistrița Năsăud. În acest tabel familia Larionesi mai are două proiecte finanțate de stat cu fonduri europene.
DRAGOÅž INSTAL TRUST S.R.L.3.296.067Dragoș Instal Trust SRL are 116 contracte semnate fără licitație. După 2021 a început să lucreze masiv și cu CJ Hunedoara și Compania Națională de Investiții.
INFO ADRIANO S.R.L.3.296.067Amuzan Gheorhe este soțul fostei vice-primărițe PSD Felicia Amuzan. Adrian Constantin Amuzan este fiul ei. Femeia a fost declarată incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate.
MCL PROCONCEPT SRL3.296.067În 2021 DNA a anunțat că anchetează mai multe firme pentru fraude cu bani europeni din pandemie. MCL PROCONCEPT SRL ocupă locul 132 pe lista DNA.
START TERRA CONSTRUCT SRL3.296.067Fost consilier local PSD în Rășinari (Sibiu) mai are o finanțare în acest proiect.
PETROPLAST SRL3.296.067Petroplast SRL face parte din cele 127 de firme din Moldova anchetate de DNA pentru fraude la un program de finanțare cu fonduri europene desfășurat de Ministerul Economiei.
DOMA CULT SRL3.296.067Cu câteva zile înainte de a fi declarată câștigătoare a fondurilor europene, firma Doma Cult SRL era executată de ANAF în dosarul nr. 33407885. Firma mai apărea și pe lista datornicilor la Bugetul Local al orașului Turda. Firma a avut mai multe contracte publice controversate.
METENE SERVICE S.R.L.3.296.067119 contracte de achizitii publice
AGOTECTURA S.R.L.3.296.067Daniel Larionesi este un afacerist care este apropiat de aripa PD din interiorul PNL. El a avut afaceri cu Bogdan Man, fiul fostului lider PDL Mircea Man. Tatăl lui Daniel, Traian Larionesi a fost implicat într-un dosar DNA în 2014. Dosarul se referea la mituirea șefului IPJ Bistrița Năsăud. În acest tabel familia Larionesi mai are două proiecte finanțate de stat cu fonduri europene.
BIZZ INVEST SRL3.296.067Nicoară Valentin Dragoș a fost director în cadrul CNANDR pe vremea PDL-ului. El a fost asociat în firmă cu fiul unui consilier personal al lui Radu Berceanu.
NEEB LOGISTIC SRL3.296.067USR Selimbar
CLAUS CONSTRUCT PERFECT SRL3.296.067Cătălin Viorel Nicolau este un om de afaceri care controlează mai multe firme (Valah Construct Group, Trustul de Autostrăzi și Poduri SRL) prin intermediul cărora s-a mufat la contractele publice din zona Argeșului.
EXPERT PROIECT S.R.L.3.296.067Expert Proiect SRL are până acum peste 100 de contracte cu bani publici în majoritate în Sălaj
MARCOT NATURAL SRL3.296.067O altă firmă a familiei Marcu. Ei dețin o pensiune lângă Cluj, dar au fost implicați și în scandalul întârzierii lucrărilor la Autostrada Transilvania.
CAD – EX SRL3.296.067Cad Ex SRL este o obișnuită a atribuirilor directe de contracte făcute de autoritățile publice.
MARMOLUX SRL3.296.067Depozitul de cruci 🙂
AVERTIS SRL3.296.067Man Claudiu Sebastian mai este implicat în firma Zigman SRL – 13 atribuiri directe. Bazil Man apare ca director la TCI Contractor General, o compania cu activitate uriașă pe piața publică din Cluj Napoca.
STRADE CONSCOM S.R.L.3.296.067Firma se dorește să înlocuiască Strade Conscom SRL o altă companie a familiei Pup care s-a alimentat cu bani din bugetul Consiliului Județean Hunedoara în perioada în care acesta era condus de Mircea Moloț. În iunie 2022, Milică Pup a fost trimis în judecată pentru dare de mită.
AGB EUROGROUP S.R.L.3.296.067Contracte publice în Argeș.
DATATUR SRL2.714.311Firma este deținută de Victor Georgescu, un avocat din Tulcea care în 2014 a candidat din partea PDL la Parlamentul European. Compania a cerut în 2018 să construiască un bloc de 7 etaje în Tulcea. Aceasta e a doua firmă. Mai ia fonduri prin acest proiect și prin compania Performance SRL în afară de Datatur SRL
PERFORMANCE SRL2.335.006Firma este deținută de Victor Georgescu, un avocat din Tulcea care în 2014 a candidat din partea PDL la Parlamentul European. Compania a cerut în 2018 să construiască un bloc de 7 etaje în Tulcea. Firma s-a alimentat și din fondurile de 1,3 miliarde de euro din programul eșuat IDI Tulcea.
ELENA MODCOM SRL2.328.843Elena Modcom SRL – 29 contracte fără licitație.
BUCIUM TOURS SRL2.323.727Afacerist din Iași. Mai multe controverse în decursul timpului.
RAMPA COMSER SRL2.316.849Cătălin Eugen Șeitan este fostul șef al Casei de Asigurări de Sănătate din Brașov. El deține firma finanțată, Rampa Comser și Rampa Rampa Outdor Advertising. Cea de-a doua companie are mai multe panouri amplasate pe domeniul public. Firma finanțată acum, Rampa Comser a primit în timpul existenței sale 206 contracte publice fără licitație.
FORLUC FOREST SRL2.316.311Forluc Forest SRL este deținută de soții Viorel Mircea și Emilia Luciana Șdira. Femeia este directoarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Cea mai veche declarație de avere a sa este din 2020 după intrarea PNL la guvernare.
BASC TURTRANS SRL2.312.605Basc Turtrans SRL este deținut de asistenta medicală Corina Maria Silași. Ea este soția primarului PNL din Chiochiș. Cei doi fac un „hotel” de opt camere.
MEDIA YOUNG SRL2.300.450Media Young este o firmă abonată la bani publici. În decursul vremii, compania a primit 255 contracte de la direrite instituții prin atribuire directă.
PBC ROMB INVEST SRL2.293.268PBC Romb Invest este din Bistrița, dar a fost implicată într-un scandal urbanistic în Cluj.
KRIS VITAL S.R.L.2.281.208Ioana Cristina Petrescu, una dintre patroanele de la Kris Vital este soția lui Cristian Pinte care lucrează la DJST Hunedoara, instrituție aflată în subordinea Ministerului Sportului. Membru în Partidul Ecologist.
IULIA MARIA S.R.L.2.273.747Patronul firmei Iulia Maria SRL este Florin Daniel Purcărea, consilier local la Călărași din partea PNL. Aparent finanțarea se duce pentru un complex de agrement construit într-un parc de politician. El a fost declarat incompatibil de ANI pentru această afacere în care a folosit firma finanțată acum cu fonduri europene pentru a concesiona un teren de 2500 mp de la consiliul local în care activa.
BH TURIST SRL2.262.438Miriam Sandra Bagiu este soția lui Răzvan Gabriel Bâgiu în 2015 două dintre firmele sale erau cercetate pentru suspiciuni de fraudă la primăria din Cluj. Tatăl său a fost arestat în dosarul care-l viza pe fostul baron local din Brașov Aristotel Căncescu.
BOMARIS UTILAJ CONSTRUCT SRL2.261.658Bomaris Utilaj Construct SRL este deținută de Mihail Bogdan Marinescu. Fratele său, Dragoș Cătălin Marinescu a candidat în 2020 pe listele PNL pentru un post de consilier local.
IVAN GROUP S.R.L.2.258.679Un dezvoltator imobiliar din Sibiu. La procesul la care primarul din Ocna Sibiu era acuzat de trucarea de licitații, avocatul acestuia a spus că Ivan Group este o firmă a PDL-ului.
OGRAFTER FOREST  SRL2.252.547În ultimii doi ani firma a luat 45 de contracte pentru a vinde țăruși la diferite instituții de stat.
TAVERNA DROBETA 2007 SRL2.245.091Taverna Sârbului Severin. Sârbii care operează la Severin restaurantul Taverna Sârbului s-au orientat și au luat-o ca asociat pe soția șefului vămii care se află la câțiva metri distanță.
ALMICONS SRL2.236.300Aleodor Jingoi este un obișnuit al contractelor publice. Alpebocom SRL, o altă firmă a antreprenorului, a avut 69 de contracte, majoritatea fără licitație. Almicons SRL a avut la rândul său 18 contracte. Smart Grup Eng SRL a lucrat la 30 de autorități publice.
GEOBEST CONSTRUCT SRL2.232.587Geobest Construct este o obișnuită a contractelor pe bani publici. Firma a încasat peste 1,5 milioane de lei din bani publici, de multe ori prin atribuire directă a contractelor. George Daniel Tincu a candidat în 2020 din partea PSD la Consiliul Județean. El este consilier în localitatea Bîrnova din Iași.
T & V INSTAL SRL2.220.572Bogdan Vremeș este asociat în mai multe firme de construcții. TV Instal SRL a câștigat mai multe contracte pe bani publici cu diferite autorități. În timpul PDL, firma a fost implicată în celebrele reabilitări de blocuri. Florin Vremeș, fratele lui Bogdan a candidat la Camera Deputaților și la Consiliul Local Sector 1 în 2016.
ELIX COM SRL2.212.965Nicolae Dănoiu, patronul companiei care primește bani europeni a fost consilier local PSD în localitatea Rășinari din Sibiu.
AGRISTONE SRL2.209.518Mihaela Oțelaru este soția lui Marinel Bogdan Oțelaru, director la Agentia Pentru Finantarea Investitiilor Rurale. Agristone a beneficiat și de 12 contracte pe bani publici câștigate fără licitație.
CONYSAL COMPANY SRL2.199.269Sava Dan Antoniu este soțul Lilianei Sava de la Agenția Națională de Achiziții Publice. Conysal Company a încasat 1,2 milioane de euro din contracte publice fără licitație și 3,2 milioane de euro din alte proceduri, majoritatea din zona control a soției.
11 T.D.L.I.F. SRL2.166.505Zrdi Mohammad Basem este fratele lui Mohammad Nassim Zaradi. Acesta din urmă are termen pe 30 martie la Tribunalul Dolj, în dosrul nr. 5123/63/2018. Urmărirea penală a fost instrumentată de DIICOT și Zdri este acuzat că face parte dintr-un grup infracționalizat mai mare, grup care se ocupă de evaziunea fiscală. ZARADI NABIL, un alt asociat al celor doi a fost implicat într-un dosar de produse falsificate.
OFFICE TECH SRL2.163.750Ungureanu Stelian este soțul managerului economic de la Tribunalul Bacău. El este și salariat al Direcției pentru Tineret și Sport din Bacău. Instituția se află în subrodinea Ministerului Tineretului. În 2017 apare ca membru cotizant al PNL Bacău.
PERLA BIRGAULUI IMPEX SRL2.163.527În 2012, patronul firmei selectată pentru finanțare cu bani europeni era președintele PSD Prundu.
TEHNO CONSTRUCT SRL2.111.131Tatăl vice-primarului București, Stelian Bujduveanu.
GLOBAL NET SRL2.104.351Firma Global Net SRL a fost angajatorul consilierului local Radu Tudorașcu de la PNL. După alegeri el a declarat că primea salariu de la compania deținută de Albert Toth și Vasile Sorinel Teșcaru. La rândul său, Vasile Sorinel Teșcaru a fost viceprimarul municipiului Bacău până în 2016.
ELCOPREST CONSTRUCT SRL2.096.645Elcoprest Construct a încasat din bani publici circa 4 milioane de euro în ultimii 3 ani.
MER-DUM SRL2.094.826Mer Dum SRL, selectată pentru finanțare cu bani europeni este firma care administra în urmă cu 12 ani Vila Casa Aristocrat din Suceava unde un om a murit și alți 17 au ajuns la spital din cauza intoxicației cu dioxid de carbon provocate de centrala instalată necorespunzător.
SUSCATEAM SRL2.081.293Călin Nicu Șușca se ocupă de afaceri cu lemn în Maramureș. El a candidat din partea Partidului România Unită.
ANTEL PRINT S.R.L.2.050.286Antel Print are 95 de contracte publice în zona Alba Iulia.
ROMAR CARGO SRL2.046.100Costel Ciobanu, fost Barbălată a fost anchetat în 2014 de DIICOT pentru evaziune fiscală. Este apropiat de PNL Caraș Severin unde a făcut mai multe afaceri cu primăria și consiliul județean.
DT BAUGRUP S.R.L.2.042.719Lucacel Ciceo Mircea Ciprian este un afacerist cunoscut din Cluj. El are conexiuni cu Adrian Tomșa și Zoltan Teszari (RCS) și împreună cu Abraham Zoltan Robert de la UDMR a înființat firma care a câștigat contractele pentru digitalizarea Arhivelor ANRP și a documentelor deținute de Arhivele Naționale.
AGRO OCTINO SRL2.040.006în februarie 2021 DNA anunța o listă de firme care sunt anchetate pentru fraudarea programului de sprijin cu bani europeni în pandemie. Agro Octino SRL este pe această listă.
TB DEZVOLTARE SERV SRL2.030.047Firma este implicată în contracte de 12 milioane de euro cu Aquatim Timiș. Marcel Torje a fost până în 2014 șef al Oficiului de Cadastru din Timiș cu susținerea PSD.
EMPYRUS MISONI S.R.L.2.018.192Firma selectată pentru finanțare cu bani europeni aparține lui Afemei Marius Ionuț a lucrat la Compania de Apă din Neamț patronată de Consiliul Județean. Prin intermediul a două firme: Full Progres SRL și Exact Office Consult, Afemei are mai multe afaceri cu societăți de stat din sfera liberală.
AGIMOB SMART NÄ‚VODARI SRL2.016.934Agimob Smart este deținută de Mihaela Vica Popescu, soția fostului consilier local PSD Cristian Ștefan Popescu. Cei doi au mai multe afaceri imobiliare la malul mării.
AGRISPORT INTERNATIONAL SRL2.013.422Adrian Silagyi este fratele baronului PDL de turda, Gabriel Silagyi. O altă firmă a familiei Silagyi, MBS Group SRL este pe cale să primească de la Primăria Cluj un contract de 127 milioane de lei pentru construcția unui bazin de înot. Suma este egală cu cea primită de Silagyi în timpul guvernării PDL.
ROSECAS SRL2.010.288O terasă din centrul orașului natal al ministrului Boloș finanțată cu bani europeni.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *