Condamnarea lui Adrian Mititelu a creat un adevărat cutremur în lumea justiției. Ea a venit ca o răzbunare după ce patronul Universității Craiova demascase mita mascată primită de un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Izolat în carantina de la Penitenciarul de Maximă Securitate din Craiova, Adrian Mititelu este apărat din libertate de fiul său. Mititelu junior continuă prezentarea probelor care arată o adevărată caracatiță din justiție.
Procurorul plătit de Rotaru a distrus flagrantul
Este cunoscut cazul procurorului Doru Țuluș. Acesta a fost sesizat de Adrian Mititelu cu privire la un șantaj. Mihai Rotaru, patronul echipei care încerca să fure brandul Universitatea Craiova, ar fi renunțat la această afacere în schimbul a 10 hectare de teren în centrul Craiovei.
Mititelu avea terenul dar era blocat în instanță. El nu putea să construiască pentru că un ONG controlat de Rotaru contesta PUZ-ul. Fostul patron al Sportului Studențesc, Vasile Șiman i-a transmis lui Mititelu șantajul lui Rotaru: cedează terenul și primește echipa înființată de Rotaru.
Urma să se facă flagrant dar procurorul Doru Țuluș nu a mai răspuns la telefon. La doi ani distanță Țuluș a fost dat afară de la DNA pentru că s-a dovedit că primise bani de la Mihai Rotaru. Ironic, sumele de bani primite de la Rotaru fuseseră trecute de procuror în declarația de avere.
Judecător „încasator” judecă dosarul lui „clientului” Rotaru
Toate tentativele lui Mihai Rotaru de a impune echipa sa în locul Universității Craiova au eșuat. Tribunalui Dolj și Curtea de Apel Timișoara au decis că echipa înființată la Mogoșoaia nu are nicio legătură cu Știința.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. El urma să fie judecat de Marian Budă. Adrian Mititelu a izbucnit cu puțin timp înainte de proces. El l-a acuzat pe Budă că primește bani de la Rotaru. Probele erau indubitabile.
O firmă a afaceristului plătea chirie către socrul judecătorului. A doua zi, Budă a făcut o cerere de abținere susținând pueril faptul că nu știa că firma îi aparține lui Rotaru.
Judecătorii se judecă între ei
Prezent la Realitatea Sportivă, Mititelu junior a făcut dezvăluiri cu privire la felul în care se judecă dosarele la Craiova
„Recuzările judecătorilor s-au judecat între ei. Un judecător din complet a judecat recuzarea celuilalt și invers” a declarat Mititelu junior referindu-se la dosarul în care tatăl său a fost condamnat.
„Am făcut cerere de recuzare împotriva judecătorului Cosmin Mitrache. Cererea a fost judecată de celălalt magistrat din proces: Mirela Ciurezu” a povestit fiul lui Adrian Mititelu.
Intrigați de această modalitate de soluționare, avocații patronului Universității Craiova au recuzat-o și pe judecătoarea Ciurezu. Surprinzător, recuzarea a fost soluționată de Cosmin Mitrache. Cu două zile înainte de sentință, judecătoarea Ciurezu a depus cerere de pensionare.
Condamnarea lui Adrian Mititelu venea și într-un context juridic special. El nu fusese judecat pe fond. Achitarea venise după ce judecătorii de la Tribunal constataseră că fapta nu există. Astfel, decizia magistraților de la Curtea de Apel este dubioasă și lasă loc de interpretări multiple.