Ovidiu Flori

USR și PSD s-au aliat pentru a impune candidatura nașului Olguței Vasilescu deși acesta era incompatibil. Totul s-a terminat cu o plângere penală.

Primarul incompatibil susținut de USR și PSD

Ovidiu Flori este nașul de cununie al cuplului Claudiu Manda – Olguța Vasilescu. El este primar în localitatea Ișalnița, zonă în care europarlamentarul social democrat are interese latifundiare. Flori este incompatibil din 2019. El a fost prins de ANI în timp ce ocupa funcția de primar și cea de administrator de societate comercială.

Flori s-a judecat cu Agenția Națională de Integritate și a pierdut toate procesele. La finele anului trecut prefectul a semnat ordinul prin care edilului i-a încetat mandatul. Cu toate acestea, Ovidiu Flori dorește să candideze din nou.

USR și PSD fac scut în jurul nașului Olguței Vasilescu

Candidatura lui Flori este ilogică. Dacă el va câștiga alegerile în Ișalnița nu va putea să exercite mandatul. Acest lucru înseamnă că peste câteva luni în localitatea limitrofă Craiovei trebuie organizate alte alegeri.

Acest lucru a fost subliniat de PNL în momentul în care Flori s-a prezentat pentru a-și depune candidatura. În Biroul Electoral de Circumscripție a avut loc o dezbatere între toți reprezentanții partidelor. După vot, Ovidiu Flori a primit dreptul să candideze. Lupta fusese câștigată deoarece reprezentantul USR votase cot la cot cu PSD.

Rocada USR – PSD

USR și PSD

Reprezedntantul USR în Biroul Electoral de Circumscripție este Gigore Nelu Ovidiu. Cu toate acestea, conform reprezentantului PRO România în BEC la ședință a ajuns altă persoană.

„Arăt faptul că procesele verbale și hotărârile emise azi, 09.08.2020, de către Biroul Electoral de Circumscripție Ișalnița au fost emise pe numele Grigore Nelu Ovidiu însă semnate, în fals, de către Grigore Petrișor Laurențiu” susține Ovidiu Hirnău, reprezentantul lui Ponta la Ișalnița.

El a făcut o plângere penală la poliție și spune că nu și-a dat sema pe moment de manevra PSD – USR deoarece toți membrii BEC aveau măști pe față.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *