Lucian Mihai Scripcaru

Lucian Mihai Scripcaru este un începător în politică. El este absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FABBV). Lucian Scripcaru a candidat, în 2016, pe listele Partidului Național Liberal (PNL), pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 5.

În anul 2012, Lucian Mihai Scricaru a contractat un credit pe 30 de ani și a cumpărat un apartament cu suprafața de 35 de mp în București. În 1990, Scripcaru Mihai a achiziționat un apartament de circa 70 de mp în localitatea Urziceni. Acest imobil este deținut împreună cu Scripcaru Lucia și Scripcaru Constantin. Totodată, Mihai Lucian Scripcaru deține și un autoturism Toyota Aygo, fabricat în anul 2012.

În 2018, Mihai Scripcaru a câștigat aproape 50.000 de lei.  12.000 de lei au venit din indemnizația de consilier local. Politicianul a mai luat peste 23.000 de lei ca economist în cadrul Societății de Transport București. El a mai încasat și circa 14.000 de lei ca senior IT.

Angajat la firma de transport a Primăriei Capitalei, Scripcaru s-a distanțat de PNL și s-a apropiat mai tare de Gabriela Firea. Cel mai probabil că la finalul mandatului va trece la PSD.

În anul 2015, Lucian Mihai Scripcaru a fost acționat în instanță, din cauză că nu și-a plătit întreținerea. Astfel, politicianul a fost obligat să plătească aproape 10.000 de lei, reprezentând suma restantă, penalități și cheltuieli de judecată.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *