Olguța Vasilescu a câștigat Primăria Craiova, dar nu are majoritatea în consiliul local! Consilierii locali PNL și USR PLUS, reprezentând majoritatea consilierilor locali ai Municipiului Craiova, convoacă o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru 16 noiembrie 2020, ora 10:00, cu o ordine de zi care acoperă punctele necesare pentru a porni munca în noul Consiliu […]
Search results
Mihai Tudose anunță: „Avem cel puţin 5 soluţii pentru prim-ministru. Mâine lansăm programul de guvernare”
Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a anunţat că social-democraţii vor lansa marţi la Romexpo programul de guvernare al partidului. El a mai precizat că nu va fi avansat un nume privind propunerea de premier înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, însă dacă românii vor acord încrederea PSD, există cel puţin cinci persoane care sunt capabile să […]
Vin pensiile majorate cu 14% pe septembrie. Mesajul Violetei Alexandru către pensionari
Pensiile majorate din luna septembrie încep să fie distribuite pensionarilor de Poșta Română, a anunțat ministrul muncii, Violeta Alexandru. Taloanele de pensie au fost trimise Poștei cu trei zile mai devreme față de termenul limită, astfel că oamenii își vor primi pensiile la timp, a anunțat Violeta Alexandru. Guvernul a mărit pensiile cu 14% începând […]
Eugen Tomac e gata să-l susțină pe Nicușor Dan dar „USR se opune”
PMP ar vrea să îl susțină pe Nicușor Dan la alegerile locale, dar liderul formațiunii, Eugen Tomac, susține că nu a fost invitat le negocieri. Explicația ar fi că „USR se opune” a spus liderul Partidului Mișcarea Populară. Președintele Partidului Mișcarea Populară a făcut „clarificări legate de candidaturile PMP la București”, într-o postare pe Facebook. […]
Nu este posibilă creșterea pensiilor și a alocațiilor, spune președintele Klaus Iohannis
Creșterea pensiilor și a alocațiilor nu este posibilă la acest moment pentru că nu există fonduri, a explicat președintele României. Klaus Iohannis. Există dorința Guvernului de a le crește, dar din păcate situația bugetară generată de epidemie nu permite asta, a spus președintele României. „Ne găsim într-o situație complicată nu doar epidemiologic, ci și bugetar […]
Aproape jumătate din români au greutăți financiare din cauza coronavirusului. Majoritatea cumpără doar strictul necesar, arată un studiu
Aproape jumătate din români o duc mai greu din punct de vedere economic de la debutul crizei coronavirusului. 42% dintre persoanele intervievate în cadrul unui studiu IRSOP spun că situația lor financiară s-a înrăutățit. Mai mult, în următoarele trei luni oamenii se vor abține de la cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, pentru că nu […]
Ordonanţa „Adio hârtii!” este în vigoare iar primele rezultate se văd la Ministerul Fondurilor Europene
Ordonanţa „Adio hârtii!” a fost adoptată de Guvern iar primul minister care o aplică este cel care a inițiat-o, adică Ministerul Fondurilor Europene. De la 1 iunie, toți angajații ministerului și ai agențiilor din subordine renunță la toate documentele tipărite în favoarea celor digitale. „Am provocat o mică revoluţie realizând ceea ce trebuia făcut încă […]
Premierul Ludovic Orban, acuzații de corupție într-o plângere penală! Are legătură cu oțelăria ArcelorMittal Hunedoara
Premierul Ludovic Orban are o plângere penală depusă pe numele lui, la fel ca și ministrul economiei, Sorin Câțu, și o senatoare liberală. Plângerea a fost depusă de ASOCIAȚIA CIVICĂ SOLIDARITATEA HUNEDOREANĂ, care invocă devalizarea combinatului ArcelorMittal Hunedoara S.A. De altfel, și directorul acestuia, Pawar Dayananda Rao este vizat de aceeași plângere penală. Mai mult, […]