Fostul viceprimar USR de la Sectorul 1, în mandatul condus de Clotilde Armand, este de părere că ce se întâmplă azi în USR „nu are legătură cu un partid democratic”.
Potrivit lui Oliver Păiuși, deciziile din USR sunt luate arbitrar, fără să se țină cont de statut și de voința majorității. Fostul viceprimar USR spune că ce i se întâmplă acum Elenei Lasconi este o compromitere totală, iar partidul s-ar folosi inclusiv de cotizația ei ca să o scoată din joc. „Plătesc avocații din cotizațiile noastre, ca să ne scoată din partid. USR dispare peste patru ani”, a declarat Oliver Păiuși pentru Gândul.
„Elena Lasconi, în poziția pe care o are, a cotizat la partid. Din cotizația dumneaei, echipa domnului Moșteanu a plătit avocata ca să o scoată pe Elena din joc. Este incredibil ce se întâmplă azi în USR. Partidul acesta a intrat în disoluție, pentru că nu mai are niciun fel de apreciere din partea filialelor. Dispare, peste patru ani nu va mai exista USR”, a declarat Oliver Păiuși pentru Gândul.
„Clotilde Armand i-a cerut lui Vlad Voiculescu să mă scoată din USR”
„După ce Clotilde Armand a pierdut mandatul de primar, eu i-am cerut să lase filiala USR Sector 1 în pace. Apoi, dânsa i-a cerut lui Vlad Voiculescu să-mi retragă calitatea de membru USR, pe baza unei delațiuni făcute de fostul deputat Mihai Badea. Am contestat decizia lor la Tribunalul București, iar instanța mi-a dat dreptate, și a trimis către Primăria Sectorului 1 că eu pot depune jurământul de consilier local. USR a făcut apel, și au avut câștig de cauză, iar instanța a spus că nu am folosit toate căile de atac intern. Identic cu ce i s-a reproșat și Elenei Lasconi. Acum, după ce eu am cotizat opt ani la USR, îmi cer să plătesc 9.000 de lei cheltuieli de judecată. Merg mai departe și fac apel la Curtea de Apel București”, susține Oliver Păuși.
Fostul consilier mai spune că și Clotilde Armand, membră în Biroul Național, ar fi luat decizii în mod arbitrat, pe vremea când era șefa filialei Sector 1.
„Nimic nu funcționează ca într-o democrație în USR”
„Repet, nimic nu funcționează ca într-o democrație în USR. Cum este posibil ca Armand să scoată de pe lista de candidați la funcția de consilier local colegi care nu îi conveneau ei. În mod arbitrar, i-a scos de pe listă. Erau colegi aleși printr-o adunare generală, adică un fel de congres local. Este foarte grav ce a făcut Armand. Au fost multe plângeri, care au fost trimise către Biroul Național, către toată conducerea, și nimeni nu a făcut nimic”, a conchis Oliver Păiuși.
USR ignoră instanța și o sabotează în continuare pe Elena Lasconi
USR ignoră sentințele judecătorești și își sabotează în continuare propriul candidat. La nici o zi după ce Curtea de Apel București a decis că USR nu poate să îi facă lui Nicușor Dan campanie, vineri, la ora 10:00, a avut loc o ședință a Biroului Politic Național, condusă de Dominic Fritz și Radu Mihaiu, care au votat contrar sentinței date de magistrații de la Curtea de Apel, potrivit surselor noastre, adică să nu dea bani Elenei Lasconi, candidata la alegerile prezidențiale.
Decizia de joi a instanței de la Curtea de Apel București arată că Elena Lasconi ar trebui lăsată să-și facă în continuare campanie, cu susținerea partidului, însă la întrunirea de vineri s-a votat ca Lasconi să nu aibă acces la banii USR. Propunerea a venit chiar de la Ionuț Moșteanu, cel care în urmă cu cinci ani a convins-o pe Elena Lasconi să intre în partid. Mai mult, Moșteanu a mai propus ca Lasconi să facă împrumuturi strict în nume personal și nu al partidului, mai arată sursele Gândul.