Alexandru Rafila a vorbit despre implantarea dispozitivelor cardiace de la morți, cazul de corupție medicală care a scandalizat opinia publică din România. Ministrul Sănătății a evitat să dea un răspuns concret, motivând că ancheta este în desfășurare, dar a spus că nu tolerează cazurile de corupție.
Ministerul Sănătății a demonstrat că nu tolerează faptele de corupție, a declarat Alexandru Rafila, referindu-se la acuzațiile aduse medicului Dan Tesloianu, arestat în urma anchetei DNA.
„Eu n-aș vrea să comentez asupra acestui aspect, știți bine că e o anchetă penală în derulare. Noi ne-am făcut datoria și Parchetul General a menționat acest lucru, din punct de vedere al furnizării întregului sprijin și a informațiilor necesare pentru soluționarea cât mai rapidă a acestui caz.
În mod evident, dacă pe un echipament scrie că e de unică folosință, e de unică folosință. Dacă ai o seringă de unică folosință, e clar că poți să o folosești a singură dată, nu poți s-o folosești de mai multe ori. Cred că lucrul ăsta trebuie să fie clar pentru toată lumea.
Din ce cunosc, a existat și finanțare suficientă pentru acest program din partea Casei Naționale de Aigurări de Sănătate.
Eu nu pot să comentez dacă mai există sau nu mai există o astfel de practică, eu singurul lucru pe care-l pot spune e dacă e legal sau nu în România o astfel de practică, or legislația în vigoare nu permite acest lucru. Din cauza asta n-aș vrea să comentez mai mult și să lăsăm organele de cercetare penală să-și facă datoria.
Cred că e corect să lăsăm anchetatorii să-și termine treaba să nu încercăm să influențăm, că văd tot mai multe comentarii în spațiul public legate de acest lucru fără ca oamenii să aștepte, cum e normal, finalizarea cercetărilor.
Când există astfel de fapte, care până la urmă sunt fapte de corupție, scade încrederea nu numai în sistemul de săpătate, în orice sistem care validează astfel de fapte, dar noi nu facem acest lucru, dimpotrivă: cred că prin tot ce a făcut Ministerul Sănătății în ultimul an a demonstrat că nu tolerează faptele de corupție și derulează și activități preventive susținute și vom veni cu precizări în perioada imediat următoare”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, într-o emisiune B1TV.
Leave a comment