Alexandru Rafila premier. Conducerea PSD a decis că îl susține pe medicul Alexandru Rafila pentru funcția de prim-ministru, în cazul în care Florin Cîțu și guvernul său va fi demis prin moțiune de cenzură. Senatorul PSD Daniel Zamfir se gândește chiar mai departe, la alegerile anticipate.
Varianta social-democraților pentru premier, stabilită la nivel de conducere, este medicul Alexandru Rafila.
Daniel Zamfir, senator PSD, crede că alegerile anticipate sunt necesare. De asemenea, social-democrații ar fi deschiși să intre oricând la guvernare, însă doar cu un premier din propria tabără, atrage atenția Daniel Zamfir.
„A spus-o și președintele partidului, oricând suntem dispuși să preluăm guvernarea, avem și oamenii pentru asta, dar singura condiție este ca premierul să fie de la PSD.
A fost stabilit. Noi am luat o decizie, ca Alexandru Rafila să fie pentru postul de prim-ministru (…). Alegerile anticipate sunt soluția cea mai corectă în acest moment”, a declarat Daniel Zamfir, într-o emisiune B1TV.
Alexandru Rafila premier. Propunerea PSD contestată de AUR
Dan Tănasă, reprezentantul AUR, s-a poziționat categoric împotriva unui guvern condus de către Rafila, considerat „fiul unui torționar comunist”,
„Asta ar lipsi, asta ar fi bomboana de pe coliva României, ca fiul unui torționar securist să ajungă premierul României. Asta este soluția PSD-ului, fiul unui torționar securist”, a răspuns ironic Tănasă.
Alexandru Rafila senior s-a născut în 1920, în URSS și ar fi unul dintre responsabilii de masacrul armat de pe Valea Crișului Alb, de la finalul anilor ’40.
Conform CNSAS, ofițerul de Securitate a condus Serviciul Securității Arad în perioada 1948-1949. 29 de țărani executați pe loc, 340 de ani de muncă silnică și temniță, peste 100 de familii deportate apare în bilanțul răscoalei anticomuniste din Arad.