Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) retrage ordinul prin care obliga magazinele să afișeze și adaosul comercial la raft, lângă preț. Amintim că mai mulți actori din piață au avertizat că măsura ar fi distorsionat concurența și ar fi indus mai mult consumatorii în eroare.
Operatorii economici din sector au avertizat autotirtatea că unul din efectele negative ale măsurii ar fi fost descurajarea investițiilor în retailul alimentar și non-alimentar, în distribuție sau producție.
Totodată, ei au spus că măsura nu ar fi informat mai bine consumatorii, ci chiar din contră, va genera confuzie în rândul lor. În plus, calitatea produselor ar fi putut scădea, comercianții putând fi determinați să aleagă pentru portofoliu produse cu adaos mic, în defavoarea celor cu calitate ridicată.
Operatorii au avertizat că vor apărea și dezechilibre la nivelul relațiilor dintre comercianți, respectiv riscuri asociate divulgării secretelor comerciale, care ar fi putut facilita posibile înțelegeri anticoncurențiale, practici concertate, valuri de conflicte în contextul prețului negociat în funcție de volume, distanță.
Ordinul ar fi adus de asemenea o discriminare între comercianții și platformele de pe teritoriul României și cei din state terțe care operează în România, care nu puteau fi obligați să afișeze adaosul.
Drept urmare, ANPC a decis să retragă ordinul.