Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane. Măsura luată de procurorii DIICOT în cazul directorului Operei Naționale din Iași a fost luată și în cazul altor zece persoane, cercetate în cadrul aceluiași dosar.
Beatrice Rancea a fost audiată luni după ce procurorii i-au percheziționat casa și biroul de la Operă. Percheziții au avut loc și la firma designerului Doina Levința, relatează Digi24.
Beatrice Rancea, care de zece ani conduce instituții prestigioase de cultură – Opera din București, apoi cea din Iași – sunt: delapidare, fals, deturnare de fonduri. Practic, acuză DIICOT, gruparea condusă de Beatrice Rancea ar fi plătit servicii și produse fictive, iar banii veniți de la Ministerul Culturii sub formă de subvenție ar fi fost folosiți în interes personal.
„Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile”, potrivit DIICOT.
În urmă cu un an, fosta contabilă a Operei din Iași acuza public nereguli în modul în care conducerea cheltuia fondurile instituției.
Alice Gogan, fosta contabilă a Operei Naționale Române Iași, în ianuarie 2020: „S-au achiziționat 7-8 televizoare, 25 de aspiratoare, dar noi avem 5 femei de serviciu, s-au achiziționat 28 de calculatoare, noi suntem 10-12 oameni la birouri, 500 de becuri, 500 de neoane”.
Marius Aftaragaci, lider sindicat Artis Moldova: „Noi, de altfel, am mai depus sesizări, mai este un raport al Ministerul Culturii, ar trebui făcut public… A fost și un raport al Curții de Conturi.”
Anchetatorii au ridicat documente și de la Ministerul Culturii, care a anunțat că va colabora cu procurorii în această anchetă. Acte au fost ridicate și de la firma designerului Doina Levința. Una dintre pistele procurorilor este că Opera a decontat cheltuieli mai mari decât cele reale pentru costumele de scenă vândute de designer.