Surse din mediul informativ afirmă în exclusivitate pentru Știri pe Surse că membrii grupării infracționale organizate (GIO – n.r.) conduse de către nepoata fostului șef al SRI, Ioana Timofte, ar fi pregătit un cadou consistent pentru fostul ministru al Energiei între 4 noiembrie 2019 până pe 15 iunie 2023, Virgil Popescu.
Cadoul, așa cum transpare din interceptările indicate de sursele informative, care afirmă că acesta urma să ajungă la fostul demnitar, ar fi costat aproximativ 25.000 de lei si ar fi constat într-un televizor LED de ultimă generație cu diagonală uriașă, de 2 metri precum și un soundbar (sistem performant de sunet de dimensiuni reduse – n.r) la care să fie atașat televizorul.
Contactat pentru reacții prompte ex-demnitarul a explicat autorului acestui material că nu cunoaște subalterni ai fostei directoare a CNCIR, Ioana Timofte, că o cunoaște pe aceasta, dar pe linie profesională discuțiile cu ea au fost puține.
Surse din mediul de informații susțin că discuția pe care au purtat-o doi dintre subalternii Ioanei Timofte, Bogdan Ciprian Ștefan și Vasilica Ivan, membrii ai GIO destructurat de DIICOT, conține date referitoare la un cadou ce urma dat unei persoane.
Cei doi protragoniști nu pomenesc nume sau date concrete despre locul și persoana pentru care se pregătea cadoul, cei doi fiind de altfel conștienți că ar putea fi ascultați de procurori.
Cu toate acestea spun sursele arătate, după ridicarea si ducerea celor doi la audieri, ar fi rezultat informații că respectiva persoană ce urma să primească darul ar fi fost fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.