Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a călătorit în ianuarie 2016 la Moscova, conform unui document intrat în posesia RISE Project.

În acea perioadă, Călin Georgescu locuia cu familia la Viena. Pe 25 ianuarie el a plecat în Rusia, unde ar fi stat două zile.

La acea vreme, Rusia se afla sub sancțiuni internaționale pentru prima invazie militară în Ucraina și anexarea forțată a peninsulei Crimeea, în 2014

Potrivit RISE, aceste informații au ieșit la suprafață după o scurgere de date ale punctelor de trecere ale frontierei din Rusia.

În 2016, publicațiile apropiate regimului de la Kremlin îi făceau elogii politicianului care și-a exprimat admirația față de liderul rus, Vladimir Putin.

La câteva luni după călătoria în Moscova, publicația Sputnik Moldova anunța că doctorul Călin Georgescu va fi viitorul prim-ministru al României. Articolul a fost preluat rapid de Russia Today, post finanțat de Kremlin. Georgescu era lăudat și descris ca fiind un diplomat de talie mondială cum probabil România nu a mai avut în ultimul secol.

„Cunoscător în amănunt al doctrinelor politice și economice, dar și extrem de informat în privința

trendurilor geopolitice, doctorul Georgescu, fără îndoială un strateg absolut, știe mai bine decât oricine încotro se îndreaptă lumea și dacă România are sau nu viitor”, scria Russia Today in 2016.

Două luni mai târziu, în august 2016, Georgescu a publicat cartea „Cumpăna României”, care conținea proiectul de țară: „Hrană, Apă, Energie” pe care l-a folosit în campania pentru alegerile prezidențiale din 2024.

În cartea sa, Georgescu a vorbit și despre Rusia, spunând că „nu este antioccidentală, dar antiglobalistă și deschisă către nou”.

Cum laudă Georgescu Rusia
„Este o împrejurare fericită că atât poporul român, cât și cel rus se împărtășesc cu apa marelui fluviu al spiritualității creștin-ortodoxe, care va curge în veșnicie. Trebuie să știm de unde este bine să bem apa sfântă, aducătoare de liniște și pace, pentru a realiza construcții spirituale care dăinuiesc în timp”, scria Georgescu atunci.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *