Camelia Tise jpg

Fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost descoperită moartă în locuința sa din Cluj-Napoca.

Camelia Veronica Tișe, în vârstă de 47 de ani, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, a fost găsită moartă în locuința sa din Cluj-Napoca. Menajera, cea care a găsit-o pe femeie fără suflare, a fost cea care a sunat imediat la 112.

Din păcate, echipajul de ambulanță sosit la fața locului nu a mai putut face nimic decât să confirme decesul femeii.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, cel mai probabil, femeia ar fi murit pe timpul nopții, din cauze medicale. Urmează ca medicii legiști să stabilească cu exactitate cauza morții femeii.

În acest moment, anchetatorii fac cercetări la fața locului.

”La data de 5 februarie, în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie, de 47 de ani.

Ajunși la domiciliul femeii, polițiștii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul.

Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul Poliției.

Din primele informații, se pare că trupul femeii nu prezenta urme de violență.

Camelia și Alin Tișe erau divorțați încă din anul 2018. Aceștia au fost cununați de Emil Boc, chiar în calitate de naș.

Camelia Veronica Tișe avea 47 de ani și era notar.

Cei doi aveau împreună un fiu.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *