Ludovic Orban acuză „epurări” în rândul liberalilor care îl susţin la preşedinţia partidului, în cadrul alegerilor din 25 septembrie. El a dat exemple de oameni suspendați din partid și a precizat că un premier trebuie să se informeze periodic asupra preţurilor unor produse de bază. Președintele PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit și cât costă pâinea pe care o mănâncă el.
„Mulţi oameni care au fost daţi afară din orice poziţie publică pentru faptul că erau susţinătorii mei. Aşa ceva nu e corect, nu e normal. Colegi de-ai mei care consideră că nu se află în PNL, ci îşi imaginează că se află în Partidul Comunist, în care se fac epurări, se înşală amarnic. Noi suntem Partidul Naţional Liberal”, a adăugat Ludovic Orban la B1 TV.
Preşedintele PNL Ludovic Orban a precizat că actuala campanie din partid se desfăşoară într-un context extrem de ciudat, dar că el este convins că un vot secret, liber exprimat de delegaţii la acest congres va fi cu siguranţă în favoarea sa.
„Am luat partidul pe un dezastru electoral”
Liderul liberalilor Ludovic Orban a mai afirmat că la congresul PNL din 25 septembrie nu se alege o „echipă câştigătoare”, ci preşedintele partidului, într-o competiţie la care participă actualul preşedinte şi premierul Florin Cîţu.
Ludovic Orban: Un premier trebuie să urmărească prețurile cu mare atenţie
Totodată, Ludovic Orban a fost întrebat dacă ştie care e preţul unei pâini. El a precizat că consumă pâine feliată, care costă circa 6 lei, dar că există o tendinţă de creştere a preţului pâinii.
„Cred că un premier, şi aici sunt convins că domnul Cîţu chiar a înţeles, trebuie să se informeze periodic, chiar săptămânal, asupra preţului, nu numai la pâine, ci şi asupra unor preţuri – preţul la motorină sau la benzină, preţul kilowatt-ului la energie electrică, pentru că ele se regăsesc, cum să spun, în ceea ce afectează viaţa de zi a oamenilor, puterea de cumpărare a oamenilor. Trebuie să le urmărească cu mare atenţie, pentru că creşterea puterii de cumpărare, creşterea calităţii vieţii, creşterea serviciilor trebuie să fie preocuparea permanentă a unei guvernări”, a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban.