Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit joi, în cadrul unui interviu, despre mai multe subiecte importante de pe agenda politică actuală, printre care și viitorul coaliției de guvernare.
Întrebat despre situația în care se află în acest moment coaliția PSD-PNL-UDMR, aceasta a explicat că aceasta a fost creată pentru a asigura stabilitate pe scena politică. Potrivit lui Ciolacu, nu exista o altă soluție în acest sens decât formarea actualei coaliții.
„Avem o coaliţie într-un moment dificil prin care trece nu doar România, ci întreaga Europă. Avem nevoie de stabilitate. Dacă ne uităm la configuraţia Parlamentului, altă soluţie politică nu aveam. Mă bucur că, după un an de zile, sper să fi depăşit perioada de pompier de serviciu.
Nu am niciun regret si am facut bine ca ne-am implicat in guvernare, dar de anul viitor sper să intram în construcţie cu noul buget şi să depăşim perioada de pompier de serviciu după o guevrnare dezastruoasă de dreapta timp de 2 ani de zile.
Am făcut această coaliţie înainte de declanşarea războiului. Dacă nu am fi făcut coaliţia, am fi intrat cu alegeri anticipate într-o perioadă în care în Ucraina era război. Nu se ştia că începe, existau anumite semne politice, dar intrasem deja într-o criză energetică”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.
Marcel Ciolacu: Trebuie să continuăm această coaliție
Președintele social-democrat spune că cea mai bună soluție din punct de vedere politic este continuarea acestei coaliții până la următoarele alegeri, pentru că, în cazul în care această coaliție nu ar mai exista, România ar risca alegeri anticipate într-o perioadă și așa delicată.
„Mă bucur că, după un an de zile, au ascultat şi specialiştii PSD si am ajuns la această reglementare pe o perioadă de 2 ani. Sper ca aceste modificări în zona energiei, această ieftinire, să ducă în perioada următoare şi la o scădere a inflaţiei. Cam asta e provocarea pe anul viitor. Nu avem de ales până în 2024, trebuie să continuăm în această coaliție și ar fi o greșeală dacă am intra acum într-o zonă de alegeri anticipate. Dacă partenerii de coaliţie decid să rupă alianța, ne vom întoarce la votul românilor”, a mai spus liderul PSD.
Leave a comment